Politic

Parlamentul European discută în plen despre situația din Republica Moldova și provocările autorităților de la Chișinău

Parlamentul European dezbate în plen situația din Republica Moldova și provocările pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le gestioneze în această perioadă. Eurodeputatul Siegfried Mureșan a declarat că „este un foarte bun prilej” pentru ca Parlamentul European, să-și arate susținerea pentru integrarea europeană a țării noastre.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova este la fel de importantă pentru siguranța României și a Uniunii Europene cum este și Ucraina. Europarlamentarul a mai punctat că aderarea țării noastre la Uniunea Europeană este cel mai sigur mod prin care poate fi garantată stabilitatea și siguranța pe termen lung.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat recent că Rusia dorește să organizeze o lovitură de stat, inclusiv prin sabotaj și prin stimularea tulburărilor civile, ca o modalitate de a opri procesul de integrare a țării în UE. De asemenea, eurodeputații își vor prezenta solicitările și așteptările înainte de summitul UE din 23-24 martie.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult