Regional

Satul Congaz - pentru o zi, capitala dansului popular din R. Moldova

TRM
Sursa: TRM

Satul Congaz din autonomia găgăuză a răsunat de muzică și dans. Acolo s-a desfășurat un festival care a scos în evidență coloritul și diversitatea tradițiilor din sudul țării. Pe aceeași scenă au evoluat 20 de ansambluri de dansuri moldovenești, bulgărești și ucrainene.

TRM
Sursa: TRM

Festivalul „Vremea dansului” a început cu parada costumelor populare care au colorat străzile din Congaz. Localnicii au ieșit pe la porți să admire spectacolul.

„Noi locuim aici aproape, am ieșit la plimbare cu nepotul și, cu această ocazie, vom vedea și această frumusețe”.

„Am ieșit cu nepoții, vom privi, îi vom întâmpina pe toți. Ne bucurăm că în satul nostru s-a organizat o asemenea sărbătoare”.

TRM
Sursa: TRM

Dansatorii s-au pregătit temeinic pentru festival.

„Noi suntem din satul Gaidar, am venit să prezentăm noul nostru dans, „Oglan”. L-am pregătit împreună cu coregrafa noastră, Violeta Vladimirovna. L-am învățat mult timp”.

„Suntem din satul Colibași, suntem cu grupa mică. La acest festival participam al doilea an. Anul trecut, a fost grupa mare, în acest an, am dat frâu liber copiilor mici”.

TRM
Sursa: TRM

„Ansamblul nostru de dansuri bulgărești se numește „Izvorul Bulgar”. Am pregătit două dansuri - dansul ucrainean „Vesneanka” și un dans popular bulgăresc. Suntem pentru prima dată în satul Congaz, am fost întâmpinați cu căldură”.

„Avem 22 de ansambluri care reprezintă întreaga Moldovă: din satele moldovenești, din cele bulgărești și găgăuze, dar și ansambluri din regiunea transnistreană. Festivalul nostru extinde granițele și aduce împreună diverse culturi și tradiții”, menționează primarul satului Congaz, Mihail Esir.

TRM
Sursa: TRM

Festivalul „Vremea dansului” a fost organizat al patrulea an la rând.

Ecaterina  Terzi

Ecaterina Terzi

Autor

Citește mai mult