EUobserver: UE va achiziționa un radar de supraveghere cu rază lungă de acțiune
Uniunea Europeană va aloca alte 40 de milioane de euro pentru Repubica Moldova, pe fondul unor noi dezvăluiri cu privire la eforturile Rusiei de a răsturna guvernul pro-occidental. Potrivit publicației EUobserver, ajutorul european este destinat pentru întărirea capacităților în domeniul comunicațiilor și al luptei împotriva atacurilor cibernetice.

Din banii oferiți se va achiziționa un radar de supraveghere cu rază lungă de acțiune, pentru a ajuta țara noastră să-și controleze spațiul aerian.
Alte mijloace financiare vor fi destinate pentru echipamente de comunicații și vehicule tactice. Mijloacele financiare provin din fondul administrat de statele membre în afara bugetului european.
Achizițiile vor fi gestionate de Centrul Estonian pentru Investiții în Apărare.