FCSB București a suferit a doua înfrângere în grupa unică a Ligii Europei

Campioana României a fost învinsă pe Arena Națională din București de formația italiană Bologna Calcio, scor 1:2. FCSB a început meciul de pe teren propriu cu Bologna Calcio în mod dezastruos, fiind condusă încă din minutul 9, atunci când Adrian Șut a comis o gafă inexplicabilă.
Acesta a pierdut mingea la mijlocul terenului, italienii au recuperat balonul, iar Odgaard a înscris fără probleme. Dezastrul a continuat pentru gazde. Peste doar 3 minute oaspeții și-au dublat avantajul prin Thijs Dallinga.
FCSB a redus din handicap în repriza secundă prin Daniel Bîrligea, care a înscris în minutul 54. Echipa bucureșteană a forțat egalarea, a mai avut câteva ocazii, însă fără succes. Astfel, FCSB a suferit a doua înfrângere în primele 3 etape ale grupei unice a Ligii Europei.
Surprizele nu au lipsit aseară în această rundă a competiției. AS Roma a pierdut pe teren propriu meciul cu echipa cehă Viktoria Plzen, scor 1-2. Oaspeții conduceau deja în minutul 22 cu 2-0 după golurile marcate de Prince Adu și Cheick Souare.
AS Roma a redus din handicap în repriza secundă prin campionul mondial Paulo Dybala, care a înscris din penalty, dar n-a mai ixbutit să evite înfrângerea.
Aston Villa Birmingham, care în sezonul trecut a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a fost învinsă de modesta formație olandeză Go Ahead Eagles din Deventer, scor 1-2. Gruparea engleză a marcat chiar primul gol al partidei în minutul 4 prin Evann Guessand, dar gazdele au răsturnat scorul. Mathis Suray a egalat la finalul primei reprize, iar Mats Deijl a înscris golul victoriei în minutul 61.
În aceeași etapă, PAOK Salonic a dispus în deplasare de Olympique Lille cu scorul de 4-3, iar Olympique Lyon a învins acasă pe FC Basel cu 2-0.