Justiție

Peste 1.8 milioane de țigări, ascunse printre puieți decorativi: Captură anunțată la postul vamal Lipcani – Rădăuți-Prut

Peste 1.8 milioane de țigări de contrabandă au fost depistate la postul vamal Lipcani – Rădăuți-Prut. Acestea erau ascunse în două autocamioane care urmau să ajungă la București și transportau, oficial, puieți decorativi. Șase cetățeni originari din raionul Briceni, cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, au fost reținuți în acest caz.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, captura a fost posibilă datorită informațiilor oferite de ofițerii Inspectoratului de Poliție Briceni. În baza acestora, autoritățile vamale au dispus un control fizic detaliat al celor două autocamioane.

În urma verificărilor, în spatele plantelor decorative, au fost descoperite cutii cu țigări nedeclarate — 59 și, respectiv, 130 de cutii, fiecare conținând câte 500 de pachete de țigări de marcă autohtonă.

În total, vameșii au numărat 1.890.000 de țigări.

În paralel, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul unuia dintre suspecți, unde au găsit un alt lot de țigări, precum și arme și muniții de diferite tipuri.

Cazul este investigat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, care urmează să formuleze învinuiri pentru tentativă de contrabandă.

Ancheta continuă pentru a identifica toate persoanele implicate și eventualele legături cu activitatea de producere și comercializare ilegală a țigărilor.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult