Caz de deces la un colegiu din Chișinău: un elev de 16 ani a murit subit în sala de sport

Un elev de 16 ani a murit subit luni, 27 octombrie, în sala de sport a Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău.
La fața locului au intervenit polițiștii și un echipaj medical de urgență. În pofida manevrelor de resuscitare, minorul nu a putut fi salvat, a declarat pentru Teleradio-Moldova Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Potrivit cercetărilor preliminare, pe corpul neînsuflețit nu au fost identificate semne de moarte violentă. Medicii legiști urmează să stabilească ce i-a provocat moartea elevului.
Contactați de Teleradio-Moldova, reprezentanții instituției de învățământ au refuzat să ofere mai multe detalii, menționând că informațiile nu pot fi comunicate în acest moment.