Consultările cu fracțiunile parlamentare s-au încheiat. Premierul desemnat promite dialog cu opoziția și după învestirea Guvernului

Consultările inițiate de premierul desemnat Alexandru Munteanu cu fracțiunile parlamentare, înaintea învestirii Guvernului, s-au încheiat. Două dintre fracțiuni – cea a Partidului „Democrația Acasă” și a „Partidul Nostru” – au solicitat amânarea cu o săptămână a votului de învestire, argumentând necesitatea includerii unor noi propuneri în programul de guvernare. Alte trei fracțiuni au anunțat că nu vor susține Guvernul Munteanu. Totodată, reprezentanții fracțiunii majoritare a Partidului Acțiune și Solidaritate au confirmat că ședința la care premierul desemnat va solicita votul Parlamentului va avea loc vineri, conform calendarului stabilit.
Alexandru Munteanu: „Am avut consultări constructive cu toate fracțiunile”

Premierul desemnat Alexandru Munteanu a declarat, după încheierea consultărilor cu fracțiunile parlamentare, că discuțiile au fost constructive și că echipa sa va continua dialogul cu toate forțele politice și după învestirea noului Cabinet de miniștri.
„Am avut posibilitatea să prezentăm viziunea noastră, viziunea Guvernului, a Cabinetului desemnat și prioritățile. Am povestit ce intenționăm să facem în calea noastră pentru prosperarea, pacea și dezvoltarea Republicii Moldova în parcursul european. Cred că am avut consultări constructive cu toate fracțiunile”, a declarat Munteanu.
Potrivit aceleiași surse, noul Guvern va pune accent pe investiții atât locale, cât și străine.
„Încercăm să ameliorăm cadrul investițional, să atragem investiții mari în infrastructură, dar și în sectorul mic și mijlociu. Sunt foarte multe programe la care deja lucrăm”, a precizat acesta.
Premierul desemnat a explicat și decizia de a menține structura actuală a Executivului, respingând ideea reducerii numărului de ministere.
„S-a vorbit mult de crearea unui Minister al Digitalizării, dar deocamdată am hotărât că o să rămână în cadrul unei agenții. S-a vorbit și de micșorarea numărului ministerelor. Deocamdată am hotărât să păstrăm structura actuală. Pe parcurs o să ne uităm dacă putem să schimbăm lucrurile spre bine”, a precizat Munteanu.
Programul Guvernului desemnat are 10 pagini și este un program-cadru, „bazat pe programul partidului care a câștigat mandatul majorității concetățenilor”
„Este vorba de lucruri foarte simple: aderarea la Uniunea Europeană, creșterea economică, îmbunătățirea stării sociale a populației, reziliență și securitate. Am fi putut să facem și un program pe 300 de pagini, dar nu cred că era cazul. Acum trebuie să completăm acel cadru pe care l-am prezentat cu măsuri concrete”, a explicat premierul desemnat.
Alexandru Munteanu a declarat că a discutat și cu partenerii potențiali din opoziție despre obiectivele generale ale viitorului Guvern și nu vede motive pentru care aceștia nu le-ar susține.
PAS respinge solicitarea de amânare a votului pentru Guvernul Munteanu: „Vineri va avea loc ședința planificată”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) respinge solicitarea de a amâna votul de învestire a Guvernului.
„Echipa va rămâne așa cum este, iar vineri va avea loc ședința de învestire a Guvernului Republicii Moldova”, a spus Grosu.
El a precizat că discuțiile purtate cu premierul desemnat au vizat, în special, programul de guvernare și proiectul bugetului de stat pentru anul 2026.
„Am discutat programul de guvernare, a fost o discuție foarte bună. Un pic a durat pentru că deputații au insistat să discutăm mai mult, să intrăm în detalii de politici, prioritățile pentru perioada imediat următoare, pe fiecare domeniu. Și miniștri desemnați au insistat să prezinte mai multe detalii despre politicile care sunt în curs de implementare și despre cele pe care își propun să le inițieze”, a declarat Igor Grosu.
Liderul PAS a mai spus că, în pofida divergențelor politice, în cadrul consultărilor opoziția și-a confirmat disponibilitatea de a coopera. Au făcut-o și în fața presei, și în spatele camerelor de luat vederi.
PSRM nu va susține Guvernul Munteanu. Igor Dodon: „Nu putem să ne permitem luxul unui cabinet cu 17 ministere”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) nu va susține Guvernul Alexandru Munteanu. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Igor Dodon, după consultările fracțiunii cu premierul desemnat.
„Noi, cea mai mare fracțiune de opoziție, cu experiență destul de mare în actul de guvernare, pentru că sunt alături și foști prim-miniștri și foști miniștri, avem câteva lucruri de spus”, a declarat Dodon.
Liderul PSRM a criticat structura propusă, considerând că „17 membri ai Guvernului este un număr prea mare”.
„Suntem în situația în care suntem, cu un buget auster, oamenii pleacă din țară și nu putem să ne permitem luxul a 17 membri ai Guvernului și atâtea ministere. De aceea sperăm, dacă nu la această etapă, la o etapă ulterioară, numărul de ministere să fie redus. Opt – zece ministere ar fi suficiente la această etapă”, a afirmat Dodon.
Socialiștii au anunțat că au mai multe întrebări și rezerve față de programul de guvernare prezentat de premierul desemnat.
„Cu regret, am văzut mai puțină economie, ceea ce așteaptă oamenii, și mai puțin pe domeniul social”, a precizat liderul PSRM.
Reprezentanții PSRM au spus că e nevoie de acțiuni concrete în economie, industrie, energetică.
„Republica Moldova este într-o vulnerabilitate și dependență energetică de cel puțin 70–80%. Stabilitatea energetică, atât pe termen lung, cât și cu preț competitiv pentru sectorul real al economiei și pentru cetățeanul simplu înseamnă micșorarea ratei sărăciei, înseamnă competitivitate economică”, a declarat deputatul socialist Petru Burduja.
Totodată, socialiștii cer revizuirea deciziilor adoptate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în perioada stării de urgență și crearea unui Fond Național de Industrializare, menit să stimuleze producția, tehnologiile noi și exporturile.
Socialiștii au criticat faptul că Republica Moldova nu are nicio bancă comercială cu capital majoritar moldovenesc. PSRM a insistat, de asemenea, pe sprijinirea producătorilor locali și revitalizarea sectorului agricol.
Igor Dodon a concluzionat că formațiunea sa va continua să vină cu propuneri economice și sociale concrete, menite să îmbunătățească viața cetățenilor, fiind „o opoziție fermă față de Guvernul Munteanu”.
PCRM nu va susține Guvernul Munteanu, al „13-lea” după plecarea comuniștilor de la guvernare: „Nu avem iluzii mari că am putea corecta ceva”

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care a acces în Parlament pe lista Blocului Electoral „Patriotic”, dar a format o fracțiune separată cu opt deputați, nu va susține Guvernul condus de premierul desemnat Alexandru Munteanu. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Vladimir Voronin, după consultările de la Parlament.
Deputata comunistă Diana Caraman a declarat că, „în comparație cu alte guverne, acest program este mai concis, iar în multe aspecte am observat o continuitate a politicilor realizate de guvernele Gavrilița și Recean”.
„Anume din acest considerent nu avem iluzii mari că am putea corecta ceva. (…) În calitate de opoziție, vom avea o atitudine corespunzătoare față de noul Guvern. Suntem gata de dialog pentru binele cetățenilor, însă nu suntem dispuși să devenim complici la o nouă etapă de înrăutățire a calității vieții lor”, a declarat președinta fracțiunii parlamentare a comuniștilor, Diana Caraman.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a menționat că partidul său „nu va fi printre primii votanți ai acestui Guvern”, descriind consultările drept „o formalitate”.
Potrivit lui, „Guvernul Munteanu va fi învestit vineri pentru că PAS are majoritate și ei o să voteze”.
„Noi am plecat de la guvernare, acesta o să fie al 13-lea Cabinet de miniștri. Dacă el crede în cifra 13, atunci o să fie rezultate mai simpatice și mai pozitive. Eu au subliniat, în special, că noi nu trebuie să fim cu ochii legați, gura lipită cu leucoplast și cu mâinile legate la spate, să ne pornim pe diferite drumuri care să aducă Moldova la prosperitate. Moldova o să fie prosperă atunci când noi o să consolidăm toată societatea noastră moldovenească”, a punctat Vladimir Voronin.
Solicitările Blocului „Alternativa” pentru premierul desemnat: Justiție pentru fiecare, economie dezvoltată, depolitizarea instituțiilor și echitate socială

Reprezentanții fracțiunii parlamentare a Blocului „Alternativa“ i-au transmis premierului desemnat Alexandru Munteanu mai multe propuneri, cu solicitarea de a fi incluse în programul de guvernare.
„Am transmis propunerile Blocului „Alternativa”, propuneri care au fost formulate în cadrul întrevederilor cu oamenii, cu specialiști și ele țin și de domeniul economic, și social, nemijlocit de dezvoltarea localităților noastre, fie că sunt urbane sau rurale”, a declarat deputatul și unul dintre liderii blocului, Ion Ceban, după consultările avute astăzi la Parlament cu premierul desemnat, Alexandru Munteanu.
Potrivit lui Ceban, formațiunea pe care o reprezintă a insistat ca programul de guvernare să reflecte nevoile reale ale comunităților și să abordeze pragmatic problemele majore cu care se confruntă societatea.
„Aici este foarte important să avem o abordare pragmatică vizavi de aceste probleme și ele nu sunt altele decât justiție pentru fiecare, economie dezvoltată, depolitizarea instituțiilor și echitate socială”, a precizat el.
Deputatul a remarcat că, spre deosebire de actuala guvernare, premierul desemnat recunoaște dificultățile economice ale țării.
„Domnul candidat la funcția de prim-ministru recunoaște, spre deosebire de toți cei care fac parte din Partidul Acțiune și Solidaritate, că economia Republicii Moldova este la pământ, că nu există creștere economică și trebuie revizuită integral abordarea și atitudinea vizavi de dezvoltarea economică a statului”, a declarat Ion Ceban.
Aceeași sursă a subliniat că abordarea lui Alexandru Munteanu este mai realistă, orientată spre susținerea mai multor domenii economice.
„Nu am mai auzit acele sentimente în culoarea roz despre doar un sector, cum ar fi tehnologiile informaționale și comunicaționale. Este vorba și despre sectorul agroindustrial, care trebuie dezvoltat”, a menționat deputatul.
Ceban a mai precizat că programul de guvernare prezentat este incomplet și necesită îmbunătățiri. Printre subiectele abordate în cadrul discuțiilor s-au numărat și problemele legate de ordinea publică la nivel local.
„Este vorba de poliția comunitară, pentru că nivelul de criminalitate, consumul de droguri și multe alte lucruri devin o problemă pentru țara noastră”, a adăugat Ion Ceban.
El a menționat și necesitatea reglementării parcărilor și a infrastructurii urbane, subliniind că o parte dintre recomandările făcute ar trebui să se regăsească în documentul final al Guvernului propus pentru învestire.
„Sper că măcar o parte din aceste recomandări să fie luate în vizor și să se regăsească, nemijlocit, în programul de guvernare. Iar atunci când urmează să acordăm votul pentru sau contra, vom ține cont de aceste lucruri”, a punctat Ceban.
Deputații Partidul Nostru îi cer premierului desemnat un „program național comun de guvernare a țării”

După „Democrația Acasă”, și fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru solicită amânarea, cu o săptămână, a votului pentru învestirea Guvernului. Liderul partidului, Renato Usatîi, susține că a examinat programul de guvernare propus de Alexandru Munteanu, pe care l-a descris drept „un program bine structurat pe capitole, cu multe numere și limbaj proeuropean”, însă fără „costuri totale, surse de finanțare, bugetare sau calendar intermediar”.
„Nu este clar nimic despre impactul macro-fiscal. N-am văzut mecanisme anticorupție. Și nu mai vorbim despre faptul că în acest program am văzut foarte multe vulnerabilități majore”, a declarat Renato Usatîi, după consultările avute la Parlament cu premierul desemnat.
Liderul Partidului Nostru a criticat și lipsa unei analize privind capacitatea administrativă a statului, menționând problemele privind resursele umane și de finanțare de la nivel local.
„Am văzut că se pune accent pe cofinanțare locală. Dar cineva s-a gândit de unde autoritățile locale să ia atâtea surse financiare pentru cofinanțare, chiar să luăm 10% pentru fiecare proiect?”, a întrebat Usatîi.
Fracțiunea Partidului Nostru a formulat două solicitări către premierul desemnat: „Dacă, într-adevăr, vrem un guvern funcțional, un guvern care ar uni societatea ce a fost dezbinată în ultimii peste 30 de ani, să fie format un grup de lucru din fracțiunile parlamentare, partidele extraparlamentare și experți din diferite domenii pentru a elabora un program național comun de guvernare a țării”.
„Și doi – la ședința de joi a Biroului Permanent al Parlamentului vom propune amânarea ședinței în care se cere votul de încredere pentru Guvernul Munteanu”, a precizat liderul Partidului Nostru.
Renato Usatîi a afirmat că amânarea votului este necesară, „dacă vrem, într-adevăr, un program funcțional și un guvern susținut absolut de toți”.
„Domnul (Alexandru Munteanu - n.r.) are poziția că trebuie cât mai rapid să pornească Guvernul, că mai mulți dintre partenerii de dezvoltare pleacă în vacanță și Guvernul să fie format cât mai repede. Eu i-am spus domnului că, dacă este incorect construit fundamentul, atunci casa ori are crăpături, ori se răstoarnă orice construcție”, a declarat Usatîi.
Usatîi a enumerat propunerile formulate de partid în cadrul discuției cu Alexandru Munteanu, inclusiv anularea serviciului militar obligatoriu, restabilirea școlilor tehnico-profesionale, implementarea unui meniu unic de alimentație în școli și lansarea proiectului „canalul Dunăre – R. Moldova”.
Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschi, a atras atenția asupra lipsei de transparență în componența viitorului cabinet.
„Eu nu am găsit măcar un CV al persoanelor care sunt propuse pentru această funcție. (...) Cum putem noi să mergem să susținem pe cineva, când măcar nu știm care este backgroundul?”, a întrebat acesta, adăugând că premierul desemnat „a promis că astăzi vom avea CV-urile candidaților”.
„Democrația Acasă” cere amânarea cu o săptămână a votului de învestire a Guvernului Munteanu: „Nu ne atacă extratereștrii”

Fracțiunea „Democrația Acasă” solicită amânarea cu o săptămână a votului din Parlament pentru noul Guvern. Liderul fracțiunii, Vasile Costiuc, susține că este nevoie de timp ca societatea să cunoască mai bine miniștrii și programul de guvernare. Totodată, Costiuc a anunțat că cei șase deputați ai fracțiunii pe care o conduce nu vor vota noul Executiv.
Liderul „Democrația Acasă” susține că viitorul Guvern ar fi „neasumat politic”, iar candidații la funcția de ministru vor forma un cabinet „care va fi subordonat și va răspunde Președinției, nu Parlamentului”.
„Noi suntem un stat parlamentar și vom lupta, partidul politic „Democrația Acasă” va lupta pentru restabilirea și revenirea la normalitate. Iar Guvernul să fie emanația Parlamentului, a majorității parlamentare, nu a Președinției, cum este astăzi”, a declarat Vasile Costiuc după întrevederea cu premierul desemnat Alexandru Munteanu.
Potrivit lui Costiuc, recomandarea fracțiunii este „să nu se grăbească, să permită presei să stabilească și să vadă profilurile celor care urmează să fie miniștri, să fie posibil ca cei din Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică să primească toate avizele referitor la candidații” propuși să facă parte din noul Executiv.
Deputatul consideră că nu există nicio urgență pentru votarea Guvernului: „Să nu se grăbească cu învestirea noului Cabinet de miniștri, pentru că nu ne atacă extratereștrii”.
Vasile Costiuc a confirmat că formațiunea sa nu va susține Guvernul: „Da, noi ne-am asumat poziția de a nu vota acest Guvern”.
În același timp, liderul a criticat programul de guvernare, menționând lipsa unor „soluții concrete” pentru economie și agricultură.
„Am avut întrebări exacte legate de sectorul real al economiei, pentru că profilul candidatului este prezentat ca unul care se va ocupa de economie și de creștere economică, pe care nu am văzut-o în ultimii patru ani - o creștere de 0-1% sau mai degrabă o stagnare a economiei”, a spus Costiuc.
Deputatul a mai declarat că formațiunea condusă de el a propus premierului desemnat „să fie reduse agențiile și alte structuri care au fost create în ultimii ani și a cerut limitarea veniturilor foarte mari din instituțiile publice”.
Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, consultări la Parlament cu toate fracțiunile, înaintea învestirii noului Guvern
Discuțiile au început la ora 08:00 cu deputații din fracțiunea Partidului „Democrația Acasă”, acestea fiind urmate, la 09:00, de consultările cu legislatorii de la Partidul Nostru.
La ora 10:00, sunt așteptați deputații Blocului „Alternativa”, la 11:00 - ai Partidului Comuniștilor, iar la 13:00 - legislatorii socialiști.
Discuțiile cu deputații fracțiunii majoritare a Partidului Acțiune și Solidaritate, care l-au înaintat la funcția de premier, vor începe la ora 14:00.

În ultimele zile, premierul desemnat a organizat consultări cu mediul de afaceri, ai societății civile, ai sindicatelor, ai Congresului Autorităților Locale din Moldova și ai asociațiilor de agricultori. Luni, 28 octombrie, Alexandru Munteanu a avut întrevederi cu reprezentanții patronatelor, iar subiectele abordate au vizat provocările mediului de afaceri și modul de îmbunătățire a parteneriatului dintre stat și sectorul privat.
De asemenea, pe 28 octombrie, prim-ministrul desemnat a discutat cu reprezentații mass-media, și-a prezentat echipa guvernamentală și programul de activitate al noului guvern.
Alexandru Munteanu este propunerea fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, majoritară în Parlament, la funcția de premier. Președinta Maia Sandu a semnat decretul privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru pe 24 octombrie curent, după consultarea fracțiunilor parlamentare.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că viitorul Guvern va fi învestit, cel mai probabil, pe 31 octombrie.
CITIȚI ȘI: