Forumul Păcii de la Paris: Occidentul caută lecțiile R. Moldova despre reziliența în fața dezinformării și a atacurilor hibride

Republica Moldova joacă un rol tot mai important în discuțiile globale despre pace, securitate și protejarea democrațiilor. Potrivit experților, participarea țării noastre la Forumul Păcii de la Paris, care va avea loc miercuri, 29 octombrie, reprezintă o confirmare a faptului că, deși este un stat mic, R. Moldova a devenit un exemplu de reziliență democratică într-o regiune aflată sub presiune.
Maia Sandu, mesaj despre pace la Paris
Consilierul președintei Republicii Moldova pentru comunicare publică, Igor Zaharov, a menționat, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, că Maia Sandu va ține un discurs la Forumul Păcii de la Paris și mesajul pe care îl va transmite șefa statului va fi unul „clar”: pacea rămâne cel mai important obiectiv al Republicii Moldova.
„Este un forum larg, care reunește lideri mondiali și experți din toată lumea pentru a discuta și a găsi soluții la cea mai mare problemă cu care se confruntă continentul nostru: pacea. Iar președinta Maia Sandu participă, și în acest an, cu un mesaj clar: pacea este cel mai important obiectiv al nostru, al tuturor”, a declarat Igor Zaharov.
Consilierul prezidențial a mai spus că Maia Sandu va evidenția rolul mass-mediei independente, unul esențial pentru protejarea proceselor democratice.
„Spațiul nostru informațional, am văzut cu toții la ultimele alegeri, cât poate fi de șubred atunci când este atacat, expus dezinformării, manipulării și ingerințelor externe. De aceea, este foarte important să abordăm cum protejăm acest spațiu, mai ales în mediul online”, a punctat Zaharov.
El a menționat că Republica Moldova este tot mai solicitată pe plan extern pentru a împărtăși experiențele sale legate de combaterea dezinformării și a amestecului extern în procesele democratice.
„Am avut trei cicluri electorale la rând - referendum, prezidențiale și parlamentare - și am trecut prin ele păstrând democrația și stabilitatea. Lecțiile pe care le-am învățat sunt căutate de țările europene și de altele ce urmează să aibă alegeri”, a spus Zaharov.
„Am devenit un pol de cunoștințe care știe cum să lupte contra războiului hibrid”
Expertul militar Artur Leșcu consideră că Republica Moldova devine tot mai relevantă în dezbaterile despre pace și securitate, fiind apreciată pentru experiența sa în domeniul rezilienței informaționale.
„E de importanță majoră, e un forum de talie mondială și participarea țării noastre nu poate decât să ne bucure. Când liderii unor țări discută probleme, pot apărea și urmări directe, pozitive”, a declarat Leșcu, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
El a adăugat că Republica Moldova este „vârful de lance al luptei contra dezinformării și al războiului hibrid”, având deja o experiență practică de gestionare a atacurilor informaționale.
„Am devenit acel pol de cunoștințe care știe cum să lupte contra războiului hibrid, contra dezinformării. Noi știm cum să ținem piept acestor atacuri și e bine că Occidentul vrea să învețe de la noi această cale”, a spus Artur Leșcu.
Forum cu greutate internațională și relevanță europeană
Forumul Păcii este „un eveniment de talia celui de la Davos”, dar cu o puternică orientare europeană și francofonă, afirmă și jurnalistul Dan Alexe, corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles.
„Este un forum care există din 2018, creat de Emmanuel Macron, pe modelul Davos, însă foarte orientat francofon. Sunt invitați acolo toți șefii de stat din țările francofoniei, din care face parte și Republica Moldova, precum și România”, a declarat jurnalistul la aceeași emisiune de la Radio Moldova.
Importanța evenimentului este una semnificativă pentru țara noastră, întrucât oferă ocazia unor întrevederi bilaterale cu lideri din state candidate la aderarea la Uniunea Europeană, a precizat jurnalistul.
„Președinta Maia Sandu se poate întâlni acolo, în format bilateral, cu șefi de stat din Muntenegru și Macedonia, care sunt deja în negocieri cu Uniunea Europeană. Un asemenea schimb de experiență ar fi foarte interesant și util pentru Republica Moldova”, a spus Dan Alexe.
Jurnalistul a mai adăugat că forumul reprezintă „o poartă deschisă spre provocările prin care trecem: revoluția digitală, dezvoltarea durabilă, guvernarea democratică și libertatea presei, despre care, de altfel, va vorbi Maia Sandu”.
În opinia experților, participarea Republicii Moldova la Forumul Păcii de la Paris nu mai este doar un gest diplomatic, ci o contribuție la eforturile internaționale pentru menținerea păcii și apărarea democrației.
Președinta Maia Sandu va reprezenta Republica Moldova la Forumul Păcii de la Paris, care se desfășoară miercuri, 29 octombrie. În cadrul evenimentului, șefa statului va ține un discurs într-o sesiune dedicată integrității informației și rolului mass-mediei independente.
Forumul Păcii de la Paris, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost lansat în 2018 din inițiativa președintelui Macron și reunește anual lideri politici, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga lume pentru a discuta soluții la provocările globale majore: pacea și securitatea, dezvoltarea durabilă și buna guvernare democratică.
CITIȚI ȘI: