Politic

Primarul de Codru, suburbie a capitalei, pleacă din PAS acuzând „jocuri politice” în consiliul local: Reacția partidului de la guvernare

Stelian Manic, primarul orașului Codru, suburbie a capitalei, părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Acesta a acuzat, prin intermediul unui mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook pe 4 noiembrie, că o parte dintre colegii săi de partid s-ar fi implicat în „jocuri politice” alături de consilieri din alte formațiuni, ceea ce ar fi dus la blocarea unor proiecte importante pentru localitate.

„Dragi locuitori ai orașului Codru, probabil ați observat că, în ultima perioadă, lucrările de construcție încep foarte târziu, în plină toamnă. Mai mult, unele nu pot fi finalizate, iar altele nici măcar nu pot fi demarate. Motivul principal îl reprezintă jocurile politice din Consiliul orășenesc Codru, care au dus la întârzieri majore în aprobarea bugetului – cu cinci luni în anul trecut și cu patru luni în acest an”, a explicat Stelian Manic.

Potrivit acestuia, ultima ședință extraordinară a consiliului, convocată săptămâna trecută, ar fi costat bugetul orașului 100.000 de lei, iar în cadrul acesteia s-ar fi votat decizii care limitează activitatea Primăriei, inclusiv blochează procesul de construcție a unei școli noi.

„Pentru mine, ca pedagog și primar, această decizie este una extrem de gravă. Orașul nostru are nevoie de cel puțin patru școli și trei grădinițe. Din păcate, aceste jocuri politice, organizate de Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Socialiștilor și Platforma „Demnitate și Adevăr”, au fost susținute și de unii colegi din PAS”, a declarat edilul.

Manic a menționat că a informat în repetate rânduri conducerea PAS despre situația din Codru, însă fără rezultat.

„Ultima votare, în care unii colegi s-au aliat cu partidele care au blocat construcția școlii, m-a determinat să iau decizia dificilă de a părăsi PAS”, a adăugat primarul.

Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru Teleradio-Moldova că formațiunea examina deja retragerea sprijinului politic pentru Stelian Manic.

„Biroul Permanent al Organizației Teritoriale Suburbii a PAS a recomandat, încă din 5 februarie 2025, retragerea sprijinului politic pentru primarul Manic și excluderea sa din partid. După mai multe discuții, i s-a oferit o nouă șansă. Totuși, acesta a continuat să încalce statutul de membru PAS și să genereze conflicte în cadrul Primăriei Codru. Astăzi, la Biroul Permanent al Partidului, vom examina retragerea definitivă a sprijinului politic pentru Stelian Manic”, a precizat purtătoarea de cuvânt PAS.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult