Politic

Sprijin pentru parcursul european: Roberta Metsola va susține un discurs în Parlamentul R. Moldova

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 6–7 noiembrie, cu prilejul constituirii noului Parlament de legislatura a XII-a. La Chișinău, Roberta Metsola va participa la ședința Legislativului, unde va ține un discurs.

Totodată, șefa Legislativului european va avea o întrevedere bilaterală cu spicherul Igor Grosu.

Agenda include și o discuție cu președinta Maia Sandu, urmată de o conferință de presă comună, precum și o întrevedere cu prim-ministrul Alexandru Munteanu.

În cadrul vizitei, Roberta Metsola va participa și la un eveniment dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din capitală.

Roberta Metsola a mai ținut un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova în noiembrie 2022, când a transmis un mesaj ferm de sprijin pentru drumul european al țării noastre.

Republica Moldova a făcut „progrese semnificative” în drumul său european și este pregătită pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu Uniunea Europeană (UE), a declarat președinta Maia Sandu, pe 4 noiembrie, la Summitul Euronews privind extinderea UE, care a avut loc la Bruxelles, unde Comisia Europeană a prezentat Raportul de Extindere 2025. Totodată, Maia Sandu a spus că, menținând ritmul reformelor și cooperarea strânsă cu partenerii europeni, vede Republica Moldova devenind stat membru al Uniunii Europene în anul 2030.

Șefa statului a precizat că autoritățile de la Chișinău și-au făcut temele, inclusiv în condiții geopolitice dificile și sub presiunea interferențelor externe, iar în acest moment este nevoie de un „calendar clar” al deciziilor europene privind avansarea procesului de aderare.

Raportul Comisiei Europene menționează că Republica Moldova este pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri.

Potrivit Pachetului anual privind extinderea blocului comunitar, Republica Moldova este țara care a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an pe drumul aderării la Uniunea Europeană. Chișinăul se aliniază în proporție de 98 la sută Politicii Externe și de Securitate Comune a UE și speră să încheie, până în 2028, negocierile de aderare pe capitole, neîncepute deocamdată.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult