Justiție

„Este un fals”. Reacția ministrului Sănătății la perchezițiile din România, în dosarul privind recunoașterea diplomelor medicilor din R. Moldova

Ministrul Sănătății Emil Ceban, fost rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) din Chișinău, respinge categoric acuzațiile potrivit cărora unii medici din România ar fi absolvit rezidențiatul în Republica Moldova, obținând diplome fără să fi fost prezenți fizic la studii.

„Acesta este un fals. Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele trec prin sistemul informațional și au un control deosebit. De aceea, acest lucru va fi investigat de organele competente și o să ne dea rezultatele”, a declarat ministrul, înaintea primei ședințe a noului Guvern.

Emil Ceban a adăugat că sistemul USMF nu permite medicilor să lipsească fizic de la cursuri, așa cum scrie presa de peste Prut.

„Nu există așa ceva. Nu există. La Universitatea de Medicină este un sistem informațional. Fiecare student (...) trece în fiecare zi la prelegeri. Totul este documentat, totul este digitalizat, fiecare examen este digitalizat, fiecare notă este înregistrată, nu poate fi schimbată de nimeni. Se vede la fiecare oră cine a intrat și cine a ieșit din sistem, cine și ce notă a pus. Dacă studentul lipsește mai mult de două-trei zile, deja sistemul se blochează. Deci, acesta este un fals”, a punctat Ceban.

Ministrul a mai spus că a aflat despre acțiunile autorităților din România din presă și că urmează să se documenteze referitor la acest subiect.

„Eu am aflat acest lucru astăzi, acum, de la dumneavoastră. După ședința de Guvern, voi suna organele competente, vom lua legătura cu colegii noștri din România, vom avea claritate și vă vom oferi un răspuns clar la această întrebare”, a precizat ministrul Emil Ceban.

Percheziții la București, în dosarul medicilor cu specializări obținute fictiv în Republica Moldova

Procurorii și polițiștii români efectuează miercuri, 5 noiembrie, percheziții într-un dosar al medicilor cu specializări obținute fictiv la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Mai mulți medici sunt suspectați că ar fi solicitat Ministerului Sănătății din România recunoașterea diplomelor de medic specialist, deși nu ar fi urmat, în realitate, programul de rezidențiat în Republica Moldova.

Potrivit Poliției, cele 14 percheziții au avut loc la sediul unei instituții publice și la domiciliile unor persoane din București și mai multe județe. Anchetatorii investighează infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Ancheta vizează medici care au cerut recunoașterea studiilor de specializare în Republica Moldova, depunând diplome de medic specialist eliberate de USMF Chișinău.

Titlurile de calificare cuprind diverse specialități, precum: medicină de urgență, ortodonție, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolară, parodontologie.

Autoritățile române au indicii că programele de rezidențiat nu au fost efectuate efectiv, deși presupuneau prezența fizică obligatorie la clinici universitare din Republica Moldova. În perioada cursurilor, medicii ar fi lucrat cu normă întreagă în România, fiind salarizați în sistemul medical românesc.

În total, 12 persoane sunt vizate de anchetă, pentru acestea fiind eliberate mandate de aducere la audieri.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult