Politic

Dorin Recean, despre protestatari: „În loc să muncească, iau bani ca să meargă fie pe un traseu, fie la Chișinău să producă destabilizări”

Prim-ministrul Dorin Recean a venit cu o reacție la protestele organizate de Mișcarea pentru Popor. Premierul le-a sugerat manifestanților să muncească, în loc să ia bani și să stea pe traseu. În altă ordine de idei, premierul și-a exprimat speranța că, în urma reformei justiției, organizatorii protestelor și finanțatorii lor ilegali vor fi trași la răspundere penală.

„Ei (protestatarii - n.r.) mai bine veneau și munceau, pentru că dacă discuți cu agricultorii, nu contează din ce raion, toată lumea zice că nu sunt oameni. Adică este de lucru, dar nu este forță de muncă și iată toată lumea se jeluie. În loc să vină să muncească, iau bani ca să meargă fie pe un traseu, fie la Chișinău ca să producă destabilizări”, a declarat Dorin Recean.

Șeful Guvernului a mai spus că ar trebui de intervenit la sistemul de asigurări sociale „ca să nu permitem celor care sunt trândavi să trăiască pe spatele celor care muncesc”.

*„Noi trebuie să ne clarificăm și, în rezultatul reformei justiției, să ajungem acolo, unde gruparea Șor, susținătorii și finanțatorii lor ilegali, inclusiv din Rusia să fie pedepsiți, să fie trași la răspundere, să stea la închisoare, pentru că acolo le este locul. Și atunci toată lumea va reveni la locurile de muncă. Nu trebuie să învinuim acești oameni. Ei, vorba aceia, sunt trași de căpăstru, cine în virtutea prostiei, cine în virtutea sărăciei. Asta este, nu trebuie să transferăm vina pe ei. Sunt unii trândavi printre dânșii, dar cel mai important este justiția, să realizeze ceea ce trebuie să realizeze, acești oameni să fie responsabilizați, să stea la închisoare și banii - recuperați”, a adăugat prim-ministrul.

Menționăm că și astăzi, 16 martie, liderii Mișcării pentru Popor au desfășurat un protest în fața Parlamentului pentru a cere autorităților achitarea facturilor pentru perioada rece a anului.

Poliția anunță că, de la începutul întrunirii, 24 de participanți, printre care 15 minori fără însoțitori, au fost conduși la inspectorat pentru identificare. Una dintre persoane se afla în căutare. Totodată, un bărbat a fost reținut cu un cuțit asupra lui.

Citește mai mult