Experți, despre vizita Robertei Metsola la Chișinău: Sprijinul actualului Parlament European, al cărui mandat expiră în 2029, este „crucial” pentru R. Moldova

Vizita președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, la Chișinău nu este doar „simbolică”, aceasta marchează începutul unei noi etape - cea a acțiunilor concrete în apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană. Experții au remarcat, la edițiile speciale de la Moldova 1 și Radio Moldova, dedicate vizitei Robertei Metsola la Chișinău, că aceasta are loc într-un context în care R. Moldova a depășit perioada electorală și se bucură de recunoaștere internațională pentru rezistența sa în fața unui asalt hibrid rusesc.
Potrivit expertului de la WatchDog, Ștefan Bejan, vizita Robertei Metsola reprezintă un semnal de relansare a angajamentului european.
„Din păcate, există încă foarte mult entuziasm - campania electorală parcă nici nu s-a încheiat. Eu, de exemplu, mă aștept ca, în continuare, oficialii europeni, inclusiv Roberta Metsola, să vină nu doar cu laude la adresa Republicii Moldova, ci și cu critici acolo unde este nevoie. Știm că, la multe capitole de negociere, Republica Moldova este încă în urmă și e nevoie de aceste critici pentru o mobilizare mai mare, pentru ca cei aflați la guvernare să se apuce serios de treabă”, a declarat Bejan, la Moldova1.
Expertul a amintit și faptul că Roberta Metsola este originară din Malta - cea mai mică țară din Uniunea Europeană, dar una care, prin seriozitate și perseverență, a reușit să ajungă în fruntea unei instituții-cheie europene.
„Asta demonstrează că și Republica Moldova, deși mică, dar mult mai mare decât Malta, are un viitor și poate fi tratată pe picior de egalitate în cadrul comunității europene, nu ca o țară de mâna a doua sau a treia, așa cum spun unii. Apropo, cei nostalgici după perioada sovietică ar trebui să-și amintească faptul că Republica Moldova nici măcar nu era o țară-satelit, ci o colonie exploatată. Vizita repetată a doamnei Metsola demonstrează sprijinul constant pe care Uniunea Europeană ni-l oferă în continuare”, a subliniat expertul.
Potrivit lui Bejan, Republica Moldova beneficiază astăzi de un lobby puternic la Bruxelles: „E un semn bun - a fost nevoie de ani de zile pentru a recăpăta încrederea instituțiilor europene. După avântul din 2009, guvernările ulterioare au dezamăgit, iar după 2018 fondurile europene au fost înghețate. Acum, însă, am reconstruit acea încredere și beneficiem de sprijinul consistent al Parlamentului European și al altor instituții europene”.
Integrarea nu se va întâmpla peste noapte
Și jurnalista Paula Erizanu consideră că vizita de astăzi a președintei Parlamentului European depășește semnificația simbolică și marchează o etapă practică a integrării europene.
„Pe lângă mesajele de susținere pe care le transmite astăzi Metsola, se va discuta și despre Biroul de legătură dintre Chișinău și Bruxelles, care va facilita armonizarea legislației noastre cu cea europeană. Există mii de documente care trebuie adaptate și negociate. Deci, această vizită nu va fi doar o mângâiere pe creștet, ci vor fi discutați și pași concreți”, a punctat Erizanu.
Potrivit jurnalistei, însăși Uniunea Europeană trece printr-un proces de reformă, menit să pregătească extinderea blocului comunitar.
„Se discută despre reducerea numărului de domenii în care statele membre pot exercita dreptul de veto. Totuși, nu toate țările doresc să renunțe la acest drept, iar el rămâne aplicabil în anumite situații — în aproximativ 20% dintre cazuri. Pentru Republica Moldova, integrarea nu este o provocare la fel de mare ca în cazul Ucrainei, o țară mult mai mare și aflată în război. Se aplică perfect și la noi expresia 'ce e mic, e frumos'. Prin urmare, aderarea Republicii Moldova ar putea fi mai ușor de gestionat, dar e nevoie de pași concreți din ambele părți pentru ca toate aceste declarații să devină realitate”, a subliniat Paula Erizanu.
Ea a adăugat că procesul de pregătire este, în sine, o parte esențială a integrării.
„În această perioadă, bugetele cresc, investițiile se înmulțesc, se repară drumuri, grădinițe, școli. Deja ne europenizăm. Integrarea nu se va întâmpla peste noapte, ci pas cu pas - deja suntem în procesul de integrare europeană”, a remarcat Erizanu.
Biroul Parlamentului European la Chișinău, un pas nou pentru apropierea de UE
Vizita președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, la Chișinău marchează un moment simbolic și practic în parcursul european al Republicii Moldova - inaugurarea oficială a Biroului Parlamentului European în capitala țării, a remarcat expertul Andrei Curăraru, la Radio Moldova.
Deschiderea acestui Birou este un pas esențial pentru accelerarea procesului de armonizare legislativă cu Uniunea Europeană.
„Acest birou ar putea furniza expertize în procesul de adoptare a miilor de legi pe care Parlamentul Republicii Moldova trebuie să le adopte în perioada următoare și va coordona anumite poziții politice între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European”, a explicat Curăraru.
Deși negocierile oficiale de aderare nu au început încă, Republica Moldova poate deja să adopte legislația europeană, bazându-se pe rezultatele exercițiului de screening și pe discuțiile bilaterale anterioare.
Curăraru a mai ținut să puncteze că Parlamentul European are o influență majoră și asupra bugetului Uniunii Europene, stabilit o dată la cinci ani. Următoarea rundă de negocieri bugetare va avea loc în 2027, iar Republica Moldova ar putea beneficia, în acest context, de fonduri consistente de preaderare, sub formă de granturi, și nu de împrumuturi.
„Fondurile pe care le-am primit până acum nu sunt încă de preaderare. Cele de preaderare vin sub formă de granturi, pe o perspectivă de cinci ani”, a precizat Curăraru, la postul național de radio.
Dan Alexe: Parlamentul European, rol crucial în parcursul european al R. Moldova
Și corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles, Dan Alexe, este de părere că vizita președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, la Chișinău are o semnificație ce depășește nivelul simbolic, deoarece Parlamentul European, instituția care reprezintă direct cetățenii Uniunii Europene, joacă un rol crucial în parcursul european al Republicii Moldova.
„Parlamentul European este împărțit pe grupuri politice. Și un lucru important care trebuie reținut este că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Moldova este afiliat grupului creștin-democrat și anume Partidului Popular European, cel mai mare grup din Parlamentul European, cu 184 de membri din 720, care, prin Roberta Metsola, și ea creștin-democrată, domină în prezent deciziile de pe agenda Parlamentului European. Faptul că PAS-ul Maiei Sandu face parte din grupul creștin-democrat, ca și Roberta Metsola, le pune în aceeași căsuță politică”, a explicat Dan Alexe, la Moldova 1.
Mandatul Robertei Metsola la conducerea Parlamentului European este valabil până în 2027, când, potrivit tradiției, președinția instituției ar urma să revină social-democraților europeni, în prezent reprezentați de Antonio Costa, președintele Consiliului European.
„Teoretic, peste doi ani, nu va mai fi Roberta Metsola, dar vor fi niște socialiști. Astfel, Metsola încearcă, pentru moment, să facă mai multă ordine în grupul ei politic și să arunce cât mai multă lumină și sprijin tuturor creștin-democraților din Europa, pentru a marca un teritoriu. Asta nu înseamnă că socialiștii, când vor veni în 2027, vor schimba politica, dar este bine să se pună niște jaloane”, a subliniat Alexe.
Pe lângă dimensiunea politică, Parlamentul European are și o putere decisivă în ceea ce privește procesul de extindere. Chiar dacă toate cele 27 de state membre aprobă aderarea unei țări candidate, fără votul Parlamentului European aderarea nu poate avea loc.
„Actualul Parlament își va încheia mandatul în 2029, odată cu noile alegeri europene. Dacă Republica Moldova nu primește 'lumina verde' până atunci, va trebui să-și reia eforturile cu un alt legislativ, a cărui componență politică este imprevizibilă”, a mai spus Dan Alexe, punctând că sprijinul actual al Parlamentului European este „crucial”.