Deputații PCRM au boicotat discursul Robertei Metsola în Parlament. Experți: „Politicieni, gata să sacrifice interesul național pentru beneficii personale”

Fracțiunea Partidului Comuniștilor a boicotat discursul ținut de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în plenul de la Chișinău. Absența deputaților comuniști din sală a fost interpretată de experți ca fiind „un semnal îngrijorător într-un moment decisiv pentru parcursul european al Republicii Moldova”.
„Vizita de astăzi a Robertei Metsola marchează faptul că e nevoie de consolidare din partea noastră, de o poziție comună. Poate nu era cazul ca astăzi cineva să demonstreze anumite chestiuni. Lipsa din Parlament arată atitudinea nu doar față de eveniment, ci și față de integrarea europeană și procesele prin care trecem acum”, a declarat Natalia Stercul, director de program la Asociația pentru Politică Externă, în cadrul unei Ediții Speciale la Moldova 1.
Analistul politic Andrei Curăraru a spus că boicotul comuniștilor a fost o formă de protest cu substrat politic.
„Obligația lor este, în primul rând, față de propriii alegători. Și asta trebuie spus clar. Noi avem o opoziție care, ani la rând, nu se prezintă la ședințe, dar primesc salarii din Parlament. Mă întreb dacă oamenii au votat pentru asta”, a subliniat expertul.

Curăraru a făcut referire și la alte gesturi de protest din plen, inclusiv la acțiunea deputatului Partidului „Democrația Acasă” Alexandru Verșinin, care a afișat o pancartă prin care îi cerea Robertei Metsola să verifice utilizarea fondurilor europene destinate Republicii Moldova.
„Avem foarte mulți politicieni populiști în acest Parlament, gata să sacrifice interesul național pentru beneficii personale sau de partid. De multe ori, aceste mesaje se pliază pe agenda rusească, menită să arate că Republica Moldova nu ar fi capabilă să se integreze în Uniunea Europeană”, a adăugat expertul.
Potrivit lui Andrei Curăraru, astfel de acțiuni riscă să submineze imaginea Republicii Moldova în fața partenerilor europeni, într-un moment în care țara are nevoie de coeziune politică și consens pentru a avansa pe calea aderării.
CITIȚI ȘI: