Sport

Hagi, gol fabulos în campionatul Turciei

Internaționalul român Ianis Hagi a marcat un gol fabulos în campionatul de fotbal al Turciei. Acesta a înscris pentru formația Alanyaspor în meciul din deplasare cu Trabzonspor, încheiat cu scor egal, 1-1.

Paul Onuachu a deschis scorul pentru gazde în minutul 15, iar răspunsul oaspeților a venit în minutul 73 de la fiul legendarului Gheorghe Hagi. Ianis a șutat de la 25 de metri, iar portarul advers a fost pur și simplu spectator.

Este al doilea gol a lui Ianis Hagi în tricoul clubului Alanyaspor. Pentru mijlocașul de 27 de ani urmează 2 meciuri extrem de importante la echipa națională a României. Pe 15 noiembrie, "tricolorii" vor juca în deplasare cu Bosnia și Herțegovina, iar pe 18 noiembrie - acasă cu San Marino, având nevoie de victorii în ambele partide pentru a avea șanse la calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult