Prima vizită externă, după învestire: premierul Alexandru Munteanu va merge joi la București

Premierul Alexandru Munteanu va efectua joi, 13 noiembrie, o vizită la București, România. Aceasta este prima vizită oficială a prim-ministrului peste hotare, după învestirea noului Guvern pe 31 octombrie.
La București, premierul va avea o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu se va întâlni cu omologul său, Ilie Bolojan.
Premierii de la Chișinău și București vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală, cu accent pe proiectele de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor ambelor state.
Ulterior, șeful Executivului de la Chișinău va discuta cu oficiali din Parlamentul român și va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României.
Menționăm că, în ziua în care a depus jurământul de învestire la Președinție, premierul Alexandru Munteanu a declarat că, după vizita de la București, ar urma să meargă și la Bruxelles. Totodată, prim-ministrul a pledat pentru relansarea dialogului cu Statele Unite ale Americii.
CITIȚI ȘI: