Guvernul anunță rectificări bugetare pentru asigurarea cheltuielilor de personal și a compensațiilor în perioada rece

Cheltuielile bugetului de stat pentru anul 2025 vor crește cu 169 de milioane de lei, până la 94 de miliarde de lei. Totodată, veniturile se vor micșora cu aproape 136 de milioane și vor constitui 75.7 miliarde de lei. Astfel că deficitul, și el în creștere, va depăși 18.2 miliarde de lei.

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a menționat, în ședința Guvernului din 12 noiembrie, că principalele rectificări bugetare vizează asigurarea cheltuielilor de personal, inclusiv transferuri către bugetele locale, și completarea fondului de reducere a vulnerabilității.
„Astfel ca pe perioada de iarnă să fie asigurată plata monetară pentru persoanele vulnerabile, dar și să oferim până la sfârșit de an compensația în factură pentru energia electrică”, a spus ministrul, precizând că e vorba de sume care cumulează circa 1 miliard de lei.
Andrian Gavriliță a menționat și 360 de milioane de lei transferuri în bugetul asigurării sociale, „ca să ne asigurăm că absolut toate prestațiile sunt acoperite”.
„De partea cealaltă, avem diminuarea cu circa 700 de milioane din contul proiectelor în care, din păcate, fondurile nu reușesc să fie absorbite până la final de an, ceea ce ne oferă posibilitatea să acoperim cu bine necesitățile despre care am vorbit mai sus”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Potrivit proiectului aprobat, încasările din impozite și taxe vor crește cu 181.9 milioane de lei sau cu 0.3% și vor constitui 67 de miliarde de lei.
Principalele modificări intervin la încasările din TVA, care cresc cu 380 de milioane de lei. Această majorare se estimează în principal din contul estimărilor mai mari la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, sumele TVA restituite se micșorează cu 150 de milioane de lei, potrivit datelor pentru nouă luni ale anului.
Încasările din impozitul pe venitul obținut din activitatea de întreprinzător în perioada ianuarie-septembrie sunt mai mici cu 138.8 milioane de lei. Diminuarea respectivă se preconizează preponderent din contul încasărilor mai mici din accizele la importul produselor din tutun, în contextul în care volumele importate sunt în scădere cu circa 20% în nouă luni ale anului curent.

În aceeași ședință, Guvernul a aprobat majorarea veniturilor și cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 903.3 milioane de lei, până la 49.39 miliarde de lei.
„Această rectificare vine în urma analizei executării bugetului pentru primele nouă luni ale anului și are ca scop ajustarea veniturilor și cheltuielilor la evoluțiile reale ale economiei, dar și la necesitățile beneficiarilor sistemului de asigurări sociale”, a subliniat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Potrivit ministrei, resursele suplimentare „vor fi orientate către programe sociale, precum sunt pensiile și indemnizațiile pentru persoane în etate, protecția familiilor și copiilor, protecția persoanelor cu dizabilități”.
„Vreau să menționez, la fel un lucru important, că unele cheltuieli din acest buget au fost optimizate datorită măsurilor active ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar și reformei Inspectoratului de Stat al Muncii”, a mai spus Natalia Plugaru.
CITIȚI ȘI:
Chișinăul, fără buget de aproape un an: ședința CMC a fost blocată din nou din lipsă de cvorum
Salariul minim pe economie va fi majorat, confirmă fosta ministră a Finanțelor
Numărul solicitanților de compensații pentru perioada rece a anului se apropie de 400 de mii
Așteptări mari față de Guvernul Munteanu. Experți: Trebuie să genereze rapid progrese vizibile