Scriitorul Constantin Cheianu a renunțat la mandatul de deputat din „motive de sănătate”

Scriitorul Constantin Cheianu renunță la mandatul de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din motive de sănătate. Publicistul susține că s-a implicat în alegeri pentru a nu admite preluarea puterii de către opoziția rusă după scrutinul din 28 septembrie, însă eforturile făcute atât în campania electorală, cât și în Parlament îi afectează sănătatea.
Constantin Cheianu scrie, într-o postare pe Facebook, că s-a pensionat acum doi ani pe motive de sănătate și medicii i-au spus că, de-acum încolo, viața lui va depinde „de (multe) pastile și de respectarea câtorva condiții: efort fizic limitat, evitarea stresului și dietă severă”.
„Oricât de mult aș fi vrut să duc o viață liniștită, însă alegerile de la 28 septembrie și perspectiva ca opoziția prorusă să preia puterea mă speriau și pe mine la fel ca pe toți oamenii întregi la cap din această țară. Mi-am propus să mă implic cât de mult pot, să scriu, să particip la emisiuni și la acțiuni în susținerea PAS, ca să nu admit un scenariu nefast pentru noi toți”, a precizat Cheianu.
Dramaturgul spune că a rezistat cu greu la ședințele Parlamentului, inclusiv la cea în care a fost învestit Guvernul Munteanu, care a durat zece ore.
„Mă văd nevoit să recunosc că, în dorința de a face bine, mi-am supraevaluat posibilitățile și condiția fizică. Aș putea să mai fac un efort ca să continui, dar mă tem că nu ar însemna decât să compromit și obligațiile de deputat, și propria sănătate. Poate trebuia să mă retrag din listă încă în campania electorală, când am simțit prima înrăutățire, dar atunci prin gestul meu aș fi făcut mai mult rău, decât dacă de pildă refuzam din start să mă implic”, a explicat Cheianu.
El a ținut să precizeze că președinta Maia Sandu a fost cea care i-a propus să candideze pe lista PAS și tot ea a fost prima căreia i-a spus că renunță la mandatul de deputat.
„În mod firesc, primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost președintă Maia Sandu, am vorbit și cu domnul președinte Igor Grosu, mi-au spus ambii că ar fi încercat să mă convingă să rămân, dacă nu era vorba de sănătate. I-am asigurat pe ei, așa cum vreau să-i asigur pe toți colegii din PAS, că voi rămâne în continuare un adept și un suporter sincer al guvernării”, a punctat Constantin Cheianu.
Scriitorul a fost al 12-lea în lista electorală a PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Amintim că cinci deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au decis să renunțe la mandatele de parlamentari. Este vorba despre Constantin Cheianu, Maria Agbaș, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel.
Următorii cinci candidați supleanți din lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate sunt Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porțevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac. Patru dintre aceștia au deținut mandate de deputat și în Parlamentul trecut, iar Vladimir Rusu a ocupat funcția de șef al Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
Anterior, alți opt deputați PAS au renunțat la mandate, unii fiind desemnați în funcții executive, iar alții revenind la activitatea profesională anterioară.
Totodată, două deputate ale Partidului Nostru - Nina Cereteu și Stela Onuțu - au renunțat la mandatele de parlamentar pentru a-și continua activitatea în funcția de primar la Drochia și, respectiv, Glodeni.