Social

Și-a salvat sora de la moarte: un nou transplant hepatic, efectuat cu succes la Chișinău

O femeie de 40 de ani, aflată în stadiul final al cirozei hepatice, a primit o nouă șansă la viață în urma unui transplant hepatic realizat cu succes la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” din Chișinău. Intervenția a fost posibilă datorită surorii mai mici a pacientei, care a decis să-i doneze o parte din ficat.

Potrivit SCR „Timofei Moșneaga”, „pacienta a ajuns la spital în stare gravă, aflându-se în stadiul final al cirozei hepatice, cauzată de hepatita virală B și D”: „Evoluția bolii s-a agravat treptat de-a lungul anilor, mai ales după prima naștere”, precizează sursa citată.

În ultimii trei ani, femeia s-a aflat pe lista de așteptare pentru transplant hepatic, intervenție care reprezenta „singura ei șansă la viață”.

Salvarea a venit din partea surorii sale de 35 de ani, „singura persoană compatibilă din familie, care a decis să doneze o parte din ficat pentru a-i reda șansa la o viață normală”.

„Frică este la început, dar pe parcurs, când vrei să salvezi o viață - persoană dragă - trece și frica asta până în ultimul moment, când ai luat decizia că trebuie să salvezi o viață”, povestește donatoarea.

Operația a avut loc la mijlocul lunii octombrie și a durat aproximativ șapte ore.

Intervenția chirurgicală a inclus două etape complexe: prelevarea porțiunii de ficat de la donatorul viu și transplantul propriu-zis. Procedura a fost realizată fără complicații de o echipă multidisciplinară formată din circa 40 de specialiști - chirurgi, anesteziologi-reanimatologi, hepatologi și asistenți medicali - folosind echipamente moderne din dotarea instituției medicale.

Spitalul informează că „starea postoperatorie a ambelor paciente este satisfăcătoare. Donatoarea a fost externată în cea de-a cincea zi după intervenție, iar beneficiara - după patru săptămâni, continuând procesul de recuperare și monitorizare medicală”.

„A fost o pacientă foarte gravă, internată la noi pentru transplant și care de mai mult timp era în lista de așteptare. Sigur noi investigăm foarte bine donatorii ca să nu aibă niciun risc, după aceasta intră în programul de reabilitare și cu hepatologii noștri din Spitalul Clinic Republican o să ducă deja toată viața imunosupresia. Noi îi vedem o dată în ceva timp, conform protocolului”, spune medicul Adrian Hotineanu, șeful Catedrei Chirurgie nr.2.

De la începutul anului, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au fost efectuate opt transplanturi hepatice. În comunicat, instituția reiterează „importanța donării de organe, un gest care oferă o nouă șansă la viață pacienților cu insuficiențe de organ în stadii avansate”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult