Economic

Parlamentul susține rectificările la bugetul de stat propuse de Guvern: opoziția, nemulțumită de creșterea deficitului bugetar

Rectificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2025 au fost votate, în prima lectură, de Parlament. Opoziția a criticat graba cu care a proiectul a ajuns în Parlament și susține că nu a avut suficient timp să-l examineze. De asemenea, aceasta este nemulțumită de faptul că vor fi alocați mai puțini bani pentru proiecte de infrastructură și de creșterea deficitului bugetar. De cealaltă parte, majoritatea parlamentară susține că adoptarea proiectului în regim accelerat este o măsură necesară.

Deputații din opoziție s-au arătat nemulțumiți de faptul că Guvernul a votat, pe 12 noiembrie, rectificarea bugetului pentru acest an, iar proiectul a ajuns peste o zi în plenul Parlamentului. Deputatul fracțiunii parlamentare „Alternativa”, Ion Chicu, a declarat că nu înțelege această grabă și că aceste modificări trebuiau consultate.

Grabă cu care este promovat acest proiect de rectificare a Legii bugetului de stat, precum și cel de rectificare Legii bugetului asigurării sociale de stat de către noul Guvern, noul Parlament, denotă doar un singur lucru în opinia noastră - toate promisiunile noastre de transparență, consultare cu cetățenii, coordonare cu mediul de afaceri sau partenerii au fost doar promisiuni goale”, a spus Chicu.

De cealaltă parte, președintele Comisiei parlamentare economie buget și finanțe, Radu Marian, a precizat că aceste rectificări erau urgente, având în vedere că alegerile recente au întârziat activitatea Legislativului timp de câteva luni, ceea ce a dus la amânarea unor decizii bugetare importante.

Suntem într-o situație în care trebuie să acoperim necesitățile salariale, în special în domeniul învățământului, compensațiile și, atunci, ca excepție de la regulă, am decis să mergem pe un program accelerat, dar absolut de acord ca pe viitor să alocăm timp suficient deputaților pentru a analiza aceste legi ale bugetului. Aduc aminte că documentele pe rectificare erau disponibile deja public începând de marți, 11 noiembrie”, a declarat Marian.

Liderul fracțiunii socialiștilor, Igor Dodon, a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate că, imediat după alegeri, și-a arătat „adevărata față” prin tăierile masive operate în bugetul de stat pentru 2025. Potrivit lui Dodon, modificările votate astăzi reduc finanțarea pentru proiectele importante.

În primul rând, au tăiat mai multe resurse pentru proiecte de investiții. Cei ce au promis - drumuri, investiții în drumuri, drumuri 5, drumuri 3, acești bani nu vor mai fi. În al doilea rând, au majorat, în premieră pentru Republica Moldova, deficitul bugetar. În acest an, deficitul este peste 18 miliarde de lei. Acel miliard de dolari care cândva l-au furat prin diferite scheme din sistemul bancar (...), acum cum îl fură prin modificarea Legii bugetului. Este vorba de deficit bugetar pe care noi cu dumneavoastră trebuie să-l întoarcem”, a spus Dodon, în plenul Parlamentului.

Expertul economic Veaceslav Ioniță a declarat pentru Teleradio-Moldova că aceste rectificări erau necesare pentru a menține angajamentele asumate de Guvern. Totuși, el a menționat că este regretabil faptul că nu s-au găsit soluții alternative pentru a nu tăia din bugetele pentru proiectele de infrastructură.

Bugetul are cam următoarea construcție: Guvernul recunoaște că venituri vor fi mai puține. În schimb, majorează cheltuielile. Da, pentru ca să dea compensații, dar nu are venituri. Totodată, Guvernul anticipează că granturi vor primi cu peste 400 de milioane de lei mai puțin decât s-au așteptat. Plus, finanțarea externă nu va fi în maniera în care este așteptată. De aceea, veniturile mai mici, cheltuielile mai mari - majorarea deficitului bugetar. Partea mai proastă e că tăiem din dezvoltare, din proiecte investiționale. Câștigăm puțin, cheltuim mult și fără a face investiții”, a explicat expertul.

Cheltuielile bugetului de stat pentru anul 2025 vor crește cu 169 de milioane de lei, până la 94 de miliarde de lei. Totodată, veniturile se vor micșora cu aproximativ 136 de milioane și vor constitui 75 miliarde de lei. Astfel, deficitul va depăși 18 miliarde de lei.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult