Economic

Liberalizarea pieței gazelor începe în 2026. Consumatorii mari vor trece obligatoriu în piața liberă

Piața gazelor va intra în etapa decisivă a liberalizării în 2026, când marii consumatori vor fi obligați să aleagă un furnizor din piața liberă. Din 2027, regulile se vor aplica și consumatorilor medii. Autoritățile spun că acest pas va deschide concurența și va permite contracte negociate direct, la prețuri adaptate profilului fiecărei companii.

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică (ANRE), Alexei Taran, afirmă că tranziția nu va afecta consumatorii casnici, care rămân în regim reglementat.

„Consumatorii vulnerabili rămân protejați. Liberalizarea vizează consumatorii mari și medii, care au capacitatea de a negocia și de a-și adapta contractele. Furnizorii din piața liberă pot oferi prețuri mai bune, inclusiv sezoniere, acolo unde consumul este diferit vara față de iarnă”, a explicat Taran în cadrul unui club de presă, desfășurat pe 18 noiembrie la Chișinău.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a spus, la același eveniment, că deschiderea pieței este o condiție esențială pentru un sector energetic funcțional.

„Concurența este cea care aduce prețuri mai bune. Furnizorii pot importa gaze din surse diverse, pot stoca volume și pot face contracte flexibile. Liberalizarea este o etapă normală și necesară în drumul nostru european”, a declarat ministrul.

Potrivit ANRE, mulți consumatori mari au început deja discuțiile cu furnizorii din piața concurențială, iar 13 furnizori sunt activi în prezent în piața liberă.

Liberalizarea pieței gazelor a fost accelerată în 2024–2025, după ce Republica Moldova a renunțat la dependența de Gazprom și a trecut la furnizori europeni. ANRE a emis peste 30 de licențe pentru furnizori în piața liberă, iar 13 dintre ei sunt activi în prezent.

În paralel, consumul de gaze s-a redus cu aproximativ 40% în ultimii doi ani, ceea ce a modificat structura pieței și modul în care furnizorii își stabilesc ofertele.

De la 1 aprilie 2026, marii consumatori - în special companiile industriale - vor fi obligate prin reglementări să treacă în piața concurențială, unde prețurile nu sunt stabilite de ANRE, ci se negociază direct.

Pentru companiile medii, termenul este 1 aprilie 2027.

Consumatorii casnici și agenții economici mici rămân în regim reglementat.

În ultimele luni, mai mulți consumatori mari au început deja negocieri cu furnizorii din piața liberă, anticipând schimbarea obligatorie din 2026.

Autor: Doina Bejenari

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult