Social

„Donați, pentru că așa puteți salva oameni!”: Mai mulți tineri care studiază medicina au donat sânge

Sângele și componentele sanguine sunt tot mai întrebate, iar colectările nu contenesc. Anual este nevoie de cel puțin 70 de mii de donări, pentru a acoperi necesarul de sânge din instituțiile medicale din țară. Pentru a suplimenta stocurile, zeci de elevi care studiază medicina în colegii, dar și tineri care învață în alte domenii, au pus umărul pentru a salva viețile suferinzilor. Unii dintre cei care au venit pentru prima dată să facă o donație ne-au spus că sunt dispuși să repete această experiență.

TV6/Imagine simbol
Sursa: TV6/Imagine simbol

„Donați, pentru că așa puteți salva oameni!” Așa cred tinerii care studiază la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” și care au venit să doneze sânge. Unii dintre ei ne-au spus că o fac deja regulat, deoarece este o procedură benefică pentru sănătate. Alții, în schimb, au recunoscut că este prima lor experiență de acest fel.

„Sunt un donator activ. Anual donez sânge pentru că îmi place să salvez oamenii și ies de aici cu o împlinire sufletească.”

„Eu am grupa de sânge prima pozitivă care este bună pentru toți și sper ca așa voi salva viața cuiva.”

„E pentru prima dată, dar mai des o să donez deja. Mă simt fericit, mândru.”

Studenții de la medicină știu că nevoia de sânge este mare. Ei au înțeles acest lucru, atunci când au făcut practică în instituțiile medicale.

„Am făcut practica la spitale și am văzut că oamenii chiar au nevoie și mă simt bine, pentru că este acolo un suflet, care are nevoie.”

„Deja a patra oară vin să donez sânge. Anul trecut am făcut practica chiar în blocul operator. Acolo vedeam că zi de zi se cerea sânge la operație. Respectiv, de asta și am considerat necesar să vin să donez sânge.”

Organizatorii campaniei au ca scop să colecteze peste 1 500 de unități de sânge și componente sanguine pentru a suplimenta stocurile instituțiilor medicale din țară.

„Centrul de Excelență a venit cu inițiativa pentru toate 11 centre de excelență, care sunt subordonate Ministerului Educației și Cercetării și patru colegii de medicină, în așa mod, un aport mai considerabil să aducem în campania de donare de sânge”, a declarat directorul Centrului de Excelență în Medicină, Mariana Negrean.

„Pentru acoperirea tuturor necesitaților instituțiilor medicale pe țară este nevoie de peste 70 de mii de donări anuale. Pentru a menține aceste stocuri, campaniile care sunt demarate și evenimentele de donare a sângelui ne permit menținerea stocurilor”, a menționat vicedirectorul Centrului de Transfuzie, Doina Banari.

Campania de donare a sângelui va dura până pe 31 martie în toate centrele de excelență și colegiile de medicină din Republica Moldova.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult