Facturi pentru consumul de gaze cu date greșite: Energocom promite corectarea automată a diferențelor

Tot mai mulți consumatori din R. Moldova reclamă facturi la gaze cu date de consum care nu corespund realității. SA „Energocom”, desemnat furnizor cu obligații de serviciu public pentru gazele naturale, susține că erorile provin din citirea contoarelor de către operatorii de distribuție care aparțin de SA „Moldovagaz”. Entitatea dă asigurări că toate neconcordanțele vor fi corectate în facturile următoare.
Potrivit SA „Energocom”, citirea contoarelor și transmiterea datelor de consum nu țin de atribuțiile furnizorului, ci ale operatorului sistemului de distribuție, precum „Chișinău-Gaz”, „Bălți-Gaz”, „Cahul-Gaz” și alte structuri ale SA „Moldovagaz”. Facturile lunare sunt emise pe baza datelor remise de acești operatori.
Compania precizează că, în anumite situații, citirea nu este posibilă, de exemplu atunci când nu există acces la contor, ceea ce poate genera diferențe între consumul real și cel reflectat în factură.
„În cazul unor neconcordanțe, operatorul sistemului de distribuție verifică și recalculează consumul, dacă este necesar”, precizează SA „Energocom”, care subliniază că toate corectările se vor regăsi în facturile viitoare.
Consumatorii care observă diferențe între consumul afișat pe factură și cel indicat pe contor sunt încurajați să anunțe atât operatorul de distribuție, cât și furnizorul. În unele cazuri, operatorul sistemului de distribuție poate înlocui echipamentul de măsurare, dacă acesta și-a depășit termenul de valabilitate sau nu a putut fi citit.
SA „Energocom” dă asigurări că, dacă un consumator a achitat o sumă mai mare decât consumul real, diferența va fi trecută ca avans și va fi scăzură din facturile următoare.
Totodată, furnizorul menționează că menține un dialog permanent cu operatorii de distribuție pentru rezolvarea rapidă a tuturor situațiilor apărute.
Pentru întrebări și suport, consumatorii se pot adresa companiei la numărul de telefon 1304 sau prin email, la adresa: [email protected].
Menționăm că, SA „Energocom” a devenit, de la 1 septembrie, furnizorul de gaze naturale în cadrul obligației de serviciu public și al furnizării de ultimă opțiune, conform unei hotărâri a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din 4 august curent.
„Energocom” a încheiat un contract cu „Moldovagaz” pentru prestarea serviciilor de facturare și deservire a consumatorilor finali de gaze naturale, până în aprilie 2026.
Aranjamentul este temporar, până la dezvoltarea completă a serviciilor proprii de facturare și relații cu clienții de către „Energocom”.
Amintim că SA „Moldovagaz”, compania-fiică a concernului rus „Gazprom”, a rămas fără licență pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale. Decizia a fost aprobată pe 4 august curent de ANRE, pe motiv că „Moldovagaz” nu a îndeplinit condițiile legate de separarea activităților de producție, transport și distribuție a gazelor naturale, impuse în aprilie curent, pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale.
ANRE a obligat „Moldovagaz” să finalizeze separarea activităților de transport și furnizare a gazelor naturale până la 31 iulie 2025 - o măsura necesară implementării Pachetului Energetic III.
„Moldovagaz” a invocat lipsa de consens între acționarii majoritari și depășirea competențelor managementului companiei, dar și-a arătat deschiderea pentru colaborarea cu noul furnizor.
„Moldovagaz” rămâne responsabilă de aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene până la 1 aprilie 2026.
CITIȚI ȘI: