Politic

Chișinăul găzduiește reuniunea APCE: 60 de parlamentari europeni discută despre democrație și drepturile omului

Parlamentul Republicii Moldova devine, timp de două zile, locul unde se întâlnesc peste 60 de parlamentari din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. Reuniunile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au loc la Chișinău în perioada 20–21 noiembrie, un eveniment de amploare pentru țara noastră.

La Chișinău vin trei dintre cei mai importanți lideri ai Consiliului Europei: Președintele Adunării Parlamentare, Theodoros Rousopoulos, Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, și Secretara Generală a APCE, Despina Chatzivassiliou-Tsovilis. Aceștia vor discuta cu oficialii moldoveni despre prioritățile Europei într-un context geopolitic marcat de tensiuni, schimbări și provocări.

În marja reuniunii se desfășoară mai multe întâlniri de nivel înalt: Comitetul Prezidențial, Biroul APCE, Comitetul ad-hoc privind Noul Pact Democratic și Reuniunea Comitetului Permanent al APCE. Este pentru prima dată când Republica Moldova găzduiește simultan atâtea structuri ale Consiliului Europei.

Deschiderea lucrărilor Comitetului Permanent va fi marcată de discursurile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, ale ministrului de Externe și vicepremierului Mihail Popșoi și ale Președintelui APCE, Theodoros Rousopoulos. Agenda include și o dezbatere despre observarea de către APCE a alegerilor parlamentare din Republica Moldova, precum și o discuție amplă despre prevenirea și combaterea discriminării de gen în domeniul sănătății.

A fost solicitată și o dezbatere de actualitate privind mobilizarea cetățenilor în apărarea drepturilor omului și a democrației, cu accent pe evoluțiile recente din Letonia.

Vineri, începând cu ora 15:30, parlamentarii vor discuta despre combaterea violenței împotriva femeilor și despre rolul legislativelor în implementarea Convenției de la Istanbul – principalul tratat european de prevenire a violenței domestice.

În cadrul vizitei la Chișinău, Președintele APCE, Theodoros Rousopoulos, va avea întrevederi bilaterale cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.

Reuniunea de la Chișinău are loc într-un moment simbolic: Republica Moldova deține Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pentru perioada 14 noiembrie 2025 – 15 mai 2026. Este pentru a doua oară când țara noastră conduce această structură, prima dată fiind în 2003.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este unul dintre cele două organe statutare ale Consiliului Europei, organizație internațională dedicată apărării drepturilor omului, a democrației și a statului de drept.

Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei la 13 iulie 1995, devenind stat membru cu drepturi depline. Țara noastră a mai deținut Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în anul 2003.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult