Politic

Internauții propun redenumirea bulevardului Moscova din Chișinău în cinstea lui Ilie Ilașcu: Răspunsul primarului Ion Ceban

Redenumirea străzilor din Chișinău „nu ține de atribuțiile primarului”. Acesta este răspunsul primarului capitalei Ion Ceban pentru internauții și partidele politice care au propus atribuirea numelui eroului Ilie Ilașcu unei străzi din Chișinău sau bulevardului Moscova.

„În ultimii cinci - șase ani, nu au existat redenumiri de străzi. Este de competența Consiliului Municipal să o facă. Este comisie specializată în acest sens. Nu ține nemijlocit de doleanța sau nedoleanța primarului general”, a comentat Ion Ceban în seara zilei de 19 noiembrie, la Jurnal TV.

Edilul afirmă că astfel de solicitări au existat și în trecut, iar dânsul consideră esențială consultarea locuitorilor de pe străzile vizate.

„În aceste circumstanțe, atunci când au existat astfel de inițiative, au existat foarte multe revolte. Oamenii trebuie să-și schimbe acte și alte chestii care țin de o birocrație simplă, dar care afectează viața lor. De aceea, consider că este important să fie întrebați și oamenii care locuiesc în perimetrul acestor străzi care se doresc redenumite”, a afirmat Ion Ceban.

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a comentat în emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV reacțiile apărute după moartea lui Ilie Ilașcu și criticile legate de lipsa unui mesaj public din partea Primăriei. Edilul a declarat că omagiile trebuie exprimate în primul rând în timpul vieții, nu doar după plecarea cuiva.

Întrebat dacă va îndeplini prevederile decretului prezidențial, prin care ziua de 20 noiembrie, când va fi înmormântat fostul deținut al regimului ilegal de la Tiraspol, a fost declarată zi de doliu național, Ceban a declarat că „orice decret nu se discută, el se execută”.

„Mai puțin contează expunerile publice sau regretele ulterioare, este foarte important ca omul să fie apreciat în viață, este foarte important ca să-i recunoaștem meritele față de societate, față de țară și să expunem aprecieri. Chiar în această seară am discutat cu colegii despre mai multe lucruri care urmează să fie făcute și ele vor fi făcute, așa cum face de obicei Primăria”, a spus Ion Ceban.


Precizăm că Partidul Național Moldovenesc (PNM) a înaintat Primăriei Chișinău și Consiliului Municipal o solicitare oficială privind redenumirea unui segment al străzii Toma Ciorbă – porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. 31 August 1989 – în „strada Ilie Ilașcu”. Propunerea are un pronunțat caracter simbolic, deoarece pe această porțiune se află Ambasada Federației Ruse.

În demers, PNM argumentează că Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului ilegal din regiunea transnistreană și participant la războiul de la Nistru din 1992, reprezintă un simbol al rezistenței și al luptei pentru identitatea națională.

„Ilie Ilașcu este un adevărat erou național, un monument al curajului, care a luptat în spatele liniilor inamice în timpul războiului moldo-rus din 1992, a pătimit și, totuși, nu a cedat niciodată. Chișinăul are obligația morală de a-i cinsti numele acolo unde mesajul contează cel mai mult”, a declarat președintele PNM, Dragoș Galbur.

Formațiunea susține că inițiativa ar reprezenta un act de respect pentru sacrificiul acestuia și un gest de afirmare a demnității naționale într-un context în care Republica Moldova se confruntă cu riscuri hibride și presiuni externe. Demersul a fost expediat autorităților municipale împreună cu documentele justificative și cu harta segmentului de stradă propus pentru redenumire.

Totodată, mai mulți internauți au propus redenumirea bulevardului Moscova din capitală în „bulevardul Ilie Ilașcu”.

Eroul Ilie Ilașcu, care a sfidat sentința de condamnare la moarte, dictată de o instanță nerecunoscută din stânga Nistrului, a decedat pe 17 noiembrie curent, la vârsta de 73 de ani.

Acesta va fi înmormântat pe 20 noiembrie la Cimitirul Bellu din București, zi în care în R. Moldova va fi doliu național.

CITIȚI ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult