Economic

Tone de mărar și pătrunjel cu pesticide, interzise pe piața din R. Moldova

Captură video
Sursa: Captură video

Un lot de 15 tone de mărar și pătrunjel proaspăt a fost nimicit sub supravegherea angajaților Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), la scurt timp după ce a fost importat în R. Moldova.

Analizele de laborator au indicat depășirea limitei maxime admise pentru pesticidul Propiconazol, ceea ce poate prezenta risc pentru sănătatea umană.

Loturile de mărar și pătrunjel au fost ridicate direct din depozitul operatorului importator, fără a fi puse în comerț”, precizează ANSA.

Aceeași instituție a nimicit, pe 19 noiembrie, un lot de două tone de amidon de cartofi care conțineau un organism modificat genetic (OMG) – promotor CaMV 35S.

Orice lot de produse agroalimentare care prezintă riscuri sau nu respectă standardele de calitate și etichetare va fi imediat reținut și scos din circuitul comercial. Solicităm agenților economici să dea dovadă de maximă responsabilitate la importul de produse”, punctează ANSA.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult