Ediție specială la Moldova 1 | Ilie Ilașcu - atât prizonier de război al Rusiei, cât și deținut politic al Republicii Moldova: „A rămas un martir uitat în propria țară”
Ilie Ilașcu a fost „o personalitate emblematică pentru rezistența românească din stânga Prutului”, precum și „un om uitat și marginalizat în propria țară”, în pofida sacrificiului său, susține avocatul grupului Ilașcu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), Alexandru Tănase. Într-o ediție specială la Moldova 1, dedicată memoriei fostului deținut politic, Tănase a declarat că procesul lui Ilie Ilașcu și al celorlalți trei deținuți politici, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa, a fost unul dintre cele mai complicate din istoria CtEDO, marcat de presiuni politice masive.
Guvernarea comuniștilor și-a retras pretențiile de la CtEDO în cazul Ilașcu
Tănase a amintit, la postul public de televiziune, că, în perioada în care Ilașcu se afla la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, era abordat de persoane „probabil afiliate serviciilor rusești”, care încercau să-l convingă să-și retragă cererea de la Strasbourg.
„Chiar și autoritățile moldovenești au depus eforturi considerabile pentru a-i determina să renunțe la cererile depuse la CtEDO”, a dezvăluit avocatul.
Acesta a mai precizat că Republica Moldova a prezentat inclusiv o scrisoare trimisă de Ministerul de Externe al Federației Ruse, prin care Moscova cerea imperativ Chișinăului retragerea observațiilor Guvernului moldovean din dosar. După venirea comuniștilor la putere, în 2001, observațiile au fost într-adevăr retrase, însă Curtea nu a acceptat acest lucru.
Alexandru Tănase a ținut să sublinieze că Ilie Ilașcu este un simbol al rezistenței naționale împotriva imperialismului rusesc.
„Numele lui Ilașcu este, a fost și va fi mereu legat de tot ce înseamnă românism și rezistență antirusească în Republica Moldova”, a spus Alexandru Tănase, la ediția specială de la Moldova 1.
Potrivit aceleiași surse, situația generată de moartea lui Ilie Ilașcu arată încă o dată „cât de șubredă este poziția Republicii Moldova” și cât de vulnerabil rămâne statul în fața „unei Rusii tot mai agresive și a unui Occident tot mai temător”. În opinia sa, acesta este un moment care ar trebui să determine societatea și clasa politică să reflecteze la identitatea națională și la direcția în care se îndreaptă Republica Moldova, subliniind că, de la independență încoace, discuțiile despre identitatea românească și limba română nu au avansat esențial.
„Nici astăzi nu suntem mai avansați decât eram în 1994”, a punctat Tănase.
El consideră că trecerea în neființă a lui Ilie Ilașcu ar trebui să fie un motiv pentru reconsiderarea politicilor identitare ale statului. În viziunea lui, proiectele de construire a unei „națiuni civice moldovenești” sau orice formulă identitară care nu este românească sunt doar surogate artificiale.
Potrivit lui Tănase, „Republica Moldova ori va fi cel de-al doilea stat românesc, clar așezat pe un temei identitar românesc, ori nu va exista deloc”. Orice încercare de a crea un amestec identitar moldo-găgăuzo-ruso-transnistrean riscă să readucă societatea „spre stalinism și minciună”, valori împotriva cărora Ilie Ilașcu a luptat întreaga viață.
Tănase a evidențiat că Ilașcu a fost „un om uitat în propria țară, un paria”, care nu a fost niciodată inclus în ceremoniile oficiale ale statului, deși el și membrii grupului său și-au sacrificat viețile pentru libertatea Republicii Moldova. El a amintit că Ilașcu a fost respins de autorități și că și-a recăpătat cetățenia moldovenească la mai mulți ani după eliberare.
„Ilașcu a fost și prizonier de război, și deținut politic”
Din punct de vedere juridic, Tănase afirmă că Ilașcu a fost atât prizonier de război, cât și deținut politic. Acesta a fost capturat de trupele ruse de ocupație și ținut în garnizoana militară de la Tiraspol, iar ulterior cazul a fost transferat formal către autoritățile separatiste, care au mimat un proces.
În plan politic, Tănase susține că guvernele de la Chișinău „au mimat interesul” pentru eliberarea lui Ilașcu și că, în realitate, nimeni nu s-a străduit cu adevărat pentru el. Condiția stabilită între Vladimir Voronin și Vladimir Putin pentru eliberarea lui Ilașcu a fost renunțarea la cetățenia Republicii Moldova, obținerea cetățeniei române și implicarea exclusivă în viața politică din România. Această măsură, spune el, era necesară pentru continuarea negocierilor privind eliberarea camarazilor săi, încă aflați în detenție.
Tănase a amintit, de asemenea, și implicarea directă a autorităților române, precizând că președintele României, Ion Iliescu, a avut un rol decisiv în soluționarea cazului. Fără contribuția Bucureștiului, afirmă avocatul, dosarul Ilașcu nu ar fi fost rezolvat.
„Negocierile l-au implicat și pe președintele României, Ion Iliescu. Am avut o audiență de trei ore cu domnul Iliescu, discutând subiectul, și pot spune că, fără implicarea autorităților române, nu doar Voronin a jucat un rol. Fără implicarea României, cazul nu se rezolva”, a precizat juristul.
În ceea ce privește moștenirea lui Ilașcu, Alexandru Tănase consideră că acesta a reușit să coaguleze oamenii în jurul idealurilor sale, chiar dacă societatea nu a reușit întotdeauna să devină un grup coerent și unit. Ilașcu va rămâne, potrivit lui, un „mare martir” al poporului român și un simbol etern al rezistenței basarabenilor împotriva expansiunii rusești.
„Faza lui Ilașcu - 'Te iubesc, popor român' - va dăinui peste secole”, s-a arătat convins Tănase, la postul public de televiziune.
„Harta întregului neam românesc era în inima și sufletul lui”
A vorbi despre Ilie Ilașcu în afara epocii în care s-a manifestat este „foarte complicat”, a declarat, la aceeași ediție specială de la Moldova 1, fostul deputat Alecu Reniță. Potrivit acestuia, societatea de astăzi trăiește cu alte valori, cu alte emoții și alte dorințe, iar pentru a înțelege cu adevărat personalitatea lui Ilașcu, trebuie să ne întoarcem în anii ’80–’90 ai secolului trecut.
Reniță spune că l-a cunoscut pe Ilie Ilașcu în 1987, pe când lucra la publicația „Literatura și Arta”, și își amintește că acesta venea frecvent de la Tiraspol pentru a-i atenționa pe jurnaliști să nu uite de orașul de pe Nistru în demersurile lor publice. „Dacă nouă ni se întâmpla să uităm, Ilie nu uita niciodată”, a subliniat Reniță.
Fostul deputat consideră că, peste decenii, Ilie Ilașcu trebuie privit ca parte a marii Mișcări populare de Renaștere Națională de la sfârșitul anilor ’80, ca parte a poporului trezit și mobilizat, parte a mulțimilor care au umplut străzile Chișinăului în 1988 - 1989 sub primele tricoloruri apărute în oraș în acei ani. În opinia lui, Ilașcu este „cea mai frumoasă parte” a istoriei Republicii Moldova, deoarece nu a făcut niciodată un pas înapoi și nu a acceptat compromisuri atunci când era vorba despre adevăr.
El afirmă că Ilie Ilașcu întruchipa uriașa dorință a populației pentru libertate, pentru desprinderea de sub dominația ruso-sovietică și pentru recuperarea adevărului istoric. Din perioada în care l-a cunoscut, Reniță spune că două trăsături ale lui Ilașcu erau certe: o dorință enormă de adevăr și o pasiune profundă pentru libertate, pe care dorea să le transmită întregii populații.
Fostul deputat subliniază că, pentru a înțelege adevărata dimensiune a lui Ilașcu, trebuie unite toate elementele epocii în care a activat, inclusiv faptul că nu evita niciun subiect tabu și că reprezenta filiala Tiraspol a Frontului Popular, organizație intens atacată și stigmatizată în acei ani ca fiind antisovietică.
Reniță a remarcat și faptul că propaganda rusă și regimul prorus de la Tiraspol îl prezentau pe Ilie Ilașcu drept „terorist”, o narațiune similară celei folosite astăzi în cazul ucrainenilor. El afirmă că organizarea unui nucleu românesc la Tiraspol, în acea perioadă, a fost un act cu adevărat eroic.
„Una e să fii român la București, alta la Chișinău și cu totul alta la Tiraspol”, a precizat Alecu Reniță.
Din punctul său de vedere, doar în contextul acelor timpuri poate fi înțeleasă corect statura lui Ilașcu.
Reniță a evocat și declarațiile lui Ilașcu despre dorința de a „săpa albia Nistrului” pentru ca românii din regiunea transnistreană să se poată uni cu Basarabia, arătând că, în sufletul său, Ilașcu nu recunoștea frontiere.
„De la Tiraspol până la Timișoara, de la Tiraspol până la Iași, până la Oradea, până la Brașov, el a avut totdeauna gravată harta întregului neam românesc în inima și în sufletul lui. În ceea ce a crezut, a și luptat pentru acest ideal. De aceea, noi de multe ori suntem, mă refer la cei de la Chișinău și nu numai, suntem foarte departe de unele suferințe pe care le au frații noștri de la Tiraspol. (...) Ar trebui să demolăm aceste prejudecăți. Când o să le demolăm, o să vedem un alt chip, atât al fraților noștri de dincolo, cât și al lui Ilie Ilașcu, care a activat cu totul în alte condiții decât cele de la Chișinău”, a conchis Alecu Reniță.
„A fost ignorat și apoi vândut”
Scriitorul Dumitru Crudu a afirmat, tot la Moldova 1, că Ilie Ilașcu a fost unul dintre puținii oameni care au înțeles, din timp, că în stânga Nistrului se pregătea un război. Potrivit lui Crudu, în anii premergători conflictului, Tiraspolul era puternic militarizat: muncitori erau instruiți pentru a deveni soldați, armata rusă din zonă era mobilizată, iar sate din raionul Grigoriopol, precum Mălăești și altele aflate sub autoritatea Chișinăului, erau ocupate treptat de militari ruși și cazaci.
Crudu afirmă că Ilașcu era nu doar martor, ci și opozant activ al procesului de militarizare, „simțind că fierbea cazanul” și că un conflict armat era iminent. Ilașcu mergea periodic la Chișinău pentru a-i avertiza pe liderii Frontului Popular și pe jurnaliștii vremii că în Tiraspol se pregătește un război sângeros.
„Nimeni nu îl asculta”, spune Crudu, considerând că această ignorare a fost una dintre cele mai mari suferințe ale lui Ilașcu.
„Era vocea profetului în pustiu. Pentru că, dacă vocea sa ar fi fost ascultată în acei ani, poate că noi n-am mai fi ieșit la acele Mari Adunări Naționale doar cu cântece și poezii patriotice foarte frumoase, dar poate că am fi făcut altceva. Ne-am fi pregătit și noi de catastrofa care urma să aibă loc. Nu ne-ar fi luat așa, ca din oală, pe nepusă masă”, a punctat scriitorul.
Deși conflictul militar a izbucnit oficial pe 2 martie 1992, Crudu subliniază că războiul era deja în desfășurare cu mult înainte, prin ocuparea satelor românești din stânga Nistrului.
Ilașcu avertiza Chișinăul și cerea intervenția autorităților, inclusiv în cazul căderii Dubăsariului.
„Rolul său a fost să prevină apariția acestui război, pe care din nefericire l-am pierdut”, spune scriitorul.
Crudu amintește că Republica Moldova nu controlează nici astăzi granița de est, iar o parte din teritoriul național se află încă sub ocupație militară rusă.
Crudu consideră simbolic faptul că Ilie Ilașcu locuia pe strada Păcii la Tiraspol, sugerând că poate, dacă ar fi fost ascultat, pacea și integritatea teritorială a Republicii Moldova ar fi avut o altă soartă.
Scriitorul a mai afirmat că Ilașcu a fost nu doar ignorat, ci și „vândut”, susținând că este posibil ca lideri politici de atunci, inclusiv Iurie Roșca, colegul său din Frontul Popular, și foști responsabili ai securității statului să-l fi livrat autorităților separatiste.
Crudu a subliniat, totodată, că, în acea perioadă, mulți politicieni și membri ai structurilor de securitate erau, în opinia sa, agenți FSB.
Verdictul CtEDO în dosarul „Ilașcu și alții împotriva R. Moldova și Federației Ruse” are valoare istorică
Ilie Ilașcu a devenit nu doar un simbol al rezistenței antirusești, ci și unul fundamental în plan juridic, deoarece hotărârea pronunțată în 2004 de Curtea Europeană pentru Drepturile omului (CtEDO) în cazul său a deschis calea pentru numeroase alte dosare privind abuzurile comise în stânga Nistrului. Declarația a fost făcută de directorul executiv al Asociației Promo-LEX, Ion Manole, la Moldova 1.
Manole a amintit că, imediat după verdictul din iunie 2004, în doar o lună a fost deja depus la CtEDO dosarul școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, atacate în iulie același an. Au urmat dosarul fermierilor din Dubăsari și multe altele, astfel încât, în prezent, există aproximativ 50 de hotărâri ale Curții Europene în peste 90 de cauze pierdute de Federația Rusă.
Ion Manole a mai subliniat că Rusia „nu și-a dorit niciodată o condamnare la Curtea Europeană” și a încercat constant să evite examinarea dosarelor, prezentându-se în fața Occidentului ca o țară democratică și civilizată.
În realitate, spune el, Federația Rusă a acționat agresiv și violent în multiple conflicte regionale, amintind de atrocitățile din Karabah, războaiele din Cecenia și războaiele din Georgia. Potrivit lui Manole, actuala agresiune împotriva Ucrainei este consecința directă a „impunității” de care Rusia s-a bucurat timp de decenii.
Manole susține că propaganda rusă a influențat puternic percepția publică în regiune, Republica Moldova pierzând „războiul informațional” încă din 1992, când Chișinăul era prezentat drept agresor, exact după același model propagandistic pe care Rusia îl aplică acum împotriva Ucrainei. Șeful Promo-LEX subliniază că narațiunile de atunci și cele din prezent sunt aproape identice.
De asemenea, Ion Manole afirmă că foarte mulți dintre cei care au luptat în 1992 sau au avut de suferit au fost uitați, nefiind integrați în memoria oficială a statului. El arată că memoria publică despre războiul de pe Nistru a fost ani de zile una „de bucătărie”, informală, marginalizată și că aceasta reprezintă încă o consecință a pierderii suferite de Republica Moldova în raport cu Federația Rusă, inclusiv în plan simbolic și identitar.
În acest context, Manole afirmă că hotărârea CtEDO în cauza Ilașcu are o valoare nu doar juridică, ci și istorică. Motivul, spune el, este că sentința include o cronologie detaliată a conflictului din 1992, bazată pe mărturii directe ale actorilor implicați, colectate de judecătorii Curții Europene chiar în Republica Moldova.
„Acea hotărâre rămâne una dintre cele mai importante documentări ale războiului moldo-rus”, a punctat directorul Promo-LEX.
Manole a adăugat că simbolul creat de Ilie Ilașcu se datorează nu doar suferinței sale și refuzului de a-și trăda idealurile, ci și faptului că sacrificiul său rămâne un reper moral într-o societate care încă nu a reușit să-și onoreze pe deplin eroii.
Menționăm că fostul deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, Ilie Ilașcu, cel care a sfidat sentința ilegală prin care era condamnat la moarte prin împușcare, a fost condus joi, 20 noiembrie, pe ultimul drum. Ilie Ilașcu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
În Republica Moldova, a fost declarată zi de doliu național, iar la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău a avut loc o ceremonie simbolică unde oamenii au venit să-și ia rămas-bun de la cel care a apărat cauza românilor basarabeni, dorința lor de libertate, în fața imperialismului rus.
CITIȚI:
