Profesorul din Chișinău care donează sânge de peste două decenii. Îi inspiră și pe elevi s-o facă, inclusiv cu note de 10 în catalog

Anton Dorofeev, profesor de Biologie la Liceul „Mihai Marinciuc” din capitală, transformă donarea de sânge într-o adevărată misiune de viață. De aproape trei decenii, el merge la centrele de transfuzie, convins că fiecare donare poate salva o viață și aduce speranță acolo unde pare că nu mai este. Donatorul îi inspiră și pe elevi să se implice, spunându-le că responsabilitatea civică începe cu gesturi mici, dar valoroase.
Anton Dorofeev donează sânge de la 18 ani, iar de cinci ani deja și-a transformat angajamentul pentru donarea de sânge într-un exemplu activ pentru discipolii săi.
„Prima dată, am donat în 1998, am donat pentru fratele unui prieten de-al meu, atunci am înțeles că necesitatea de sânge este stringentă și mi-am făcut atunci o promisiune că, de câte ori voi avea posibilitatea, o să donez sânge. Donez de patru-cinci ori pe an, până acum s-au adunat 80 de donări”, a spus Anton Dorofeev, la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”.
Organismul uman conține aproximativ cinci litri de sânge și gândul că cineva nu are te face să nu fii egoist, a subliniat donatorul.
„Nu toți pot să doneze sânge, chiar dacă își doresc. Trebuie să treci un control medical, trebuie să respecți un anumit regim și numai atunci poți să realizezi această misiune nobilă. Mai ales că la noi în R. Moldova, donarea de sânge este neremunerată. De atâția ani mi s-a întâmplat doar de două-trei ori să donez pentru o persoană. În rest, am făcut-o de fiecare dată voluntar. Sunt oameni care nu-și permit să găsească 10-15 donatori pentru ei. Știu ce nu trebuie să fac înainte de donare: să nu fac abuz de alcool, de produse cu conținut înalt de grăsimi, să nu am intervenții chirurgicale, tatuaje, să nu fumez. Eu donez sânge nu pentru bifă. Desigur, am o atitudine serioasă și nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu întors înapoi. Moral, de fiecare dată, mă simt perfect, chiar în ziua aceea”, a afirmat Anton Dorofeev, la Radio Moldova.
Mai mult ca atât, profesorul reușește să își motiveze și elevii să doneze sânge voluntar, inclusiv cu note de 10.
„În prima perioadă a carierei mele pedagogice, nu am realizat cât de mare influență are profesorul asupra copiilor. Cu timpul, mi-am dat seama că suntem niște influenceri extraordinari. Maniera mea de a fi motivează copiii și ei chiar tind să mă copieze și am zis: ce-o fi dacă? Sunt copii de 18 ani, de-acum sunt maturi. Oricum, noi ne consultăm cu părinții. Deja de cinci ani sunt tot mai mulți de fiecare dată și asta mă bucură enorm”, ne-a spus profesorul.
Potrivit acestuia, în cadrul programei școlare se vorbește despre donare de sânge, despre necesitate: „Și în momentul când realizezi că tu poți fi personajul poveștii din manual, că tu poți fi donator, e foarte curios pentru ei și se avântă, cam 90% deodată sunt de acord. A doua zi sunt mai fricoși, poate ajung cu 60% dintre ei. Și, după controlul medical, doar 30% pot să doneze sânge, entuziasmul e la toți. Să deschidem paranteza - îi stimulez și cu o notă de 10. Voi dona până când Dumnezeu mă va ține sănătos, în formă, voi practica donarea de sânge și molipsirea discipolilor”, a declarat Anton Dorofeev.
Elevii clasei a XII-a care au mers pentru prima dată să doneze sânge împreună cu profesorul lor au menționat că s-au simțit utili în această societate:
„Am ales să donez ca să pot ajuta alte persoane. O să încerc încă o dată, m-am simțit foarte ușor”.
„Am fost să donez plasmă pentru prima dată. M-am gândit că ar fi un lucru bun, din toți colegii au acceptat șase. M-am simțit bine. Știam că această inițiativă va ajuta pe cineva. În viitor, o să încerc să mai donez. Nu este o incomoditate așa de mare pentru mine. Mă străduiesc să acționez oriunde este posibilitatea de a salva cuiva viața”.
Doritorii de a dona sânge trebuie să țină cont de următoarele reguli importante: să evite mâncarea grasă timp de 48 de ore înainte de donarea sângelui; să nu folosească băuturi spirtoase cu 72 de ore până la donare; să se odihnească bine înaintea zilei de donare, să ia obligatoriu dejunul. Și, desigur, aceștia sunt obligați să dețină un document care să le confirme identitatea.
Autor: Natalia Mogîldea
CITIȚI ȘI: