Angajament deplin pentru Integrarea Europeană | Conferință organizată de Parlamentul de la Chișinău

Angajamentul deplin pentru integrarea europeană va fi reconfirmat pe 25 noiembrie, la o conferință organizată de Parlamentul Republicii Moldova, prin Comisia pentru Integrare Europeană și Biroul pentru Integrare Europeană.
Președintele Comisiei, Marcel Spătari, a declarat în contextul organizării evenimentului că aderarea la Uniunea Europeană presupune transformări profunde nu doar la nivel legislativ, dar și la nivel instituțional, economic și social, de aceea Parlamentul trebuie să asigure un proces legislativ predictibil și să promoveze consensul necesar pentru agenda de reforme.
„Misiunea Parlamentului este de a contribui la accelerarea transpunerii legislației europene și la implementarea mecanismelor și standardelor recomandate de Comisia Europeană în procesul de negociere. În calea noastră spre Uniunea Europeană, trebuie să ne asigurăm că reformele sunt realizate pentru a îmbunătăți viața cetățenilor și a asigura bunăstarea și pacea viitoarelor generații”, a menționat parlamentarul.
Conferința va reuni reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, precum și ai Biroului Parlamentului European la Chișinău, Delegației UE, partenerilor de dezvoltare. La eveniment vor participa, de asemenea, autorități locale, mediul academic și organizații ale societății civile.
„Evenimentul urmărește promovarea schimbului de experiență cu partenerii europeni și alte țări candidate, contribuind decisiv la edificarea unei culturi instituționale europene bazate pe parteneriat și responsabilitate comună”, precizează un comunicat de presă al Legislativului.
Conferința are loc în contextul publicării Raportului de Extindere al Comisiei Europene din 4 noiembrie, potrivit căruia Republica Moldova a reușit cele mai mari progrese dintre statele candidate, pe parcursul ultimului an. Totodată, raportul relevă necesitatea accelerării alinierii legislative la standardele europene.
Potrivit constatărilor Comisiei Europene, deși este statul cu cele mai notabile rezultate printre țările candidate, Republica Moldova înregistrează un nivel slab de pregătire la 23 de capitole, iar la trei se află chiar „la fază incipientă”.
Țara a înregistrat un „progres avansat” în domeniul energiei, totuși nivelul de pregătire a acestui domeniu pentru aderarea la UE este „moderat” spre „bun”.
Alte domenii în care are un nivel „bun” de pregătire este cel al politicii externe, apărare și securitate, precum și cel al pescuitului.
În total, în perioada 2024 – 2025, Republica Moldova a avut un progres „bun” în 14 domenii, inclusiv politică externă, apărare și securitate, pescuit, fiscalitate, politică socială și ocuparea forței de muncă, știință și cercetare, circulația liberă a capitalului, uniunea vamală, educație și cultură etc.
CITIȚI ȘI: