Țigările electronice atrag tot mai mulți adolescenți. Medic: „O trambulină spre fumatul clasic”

Tot mai mulți tineri din R. Moldova fumează țigări electronice, iar specialiștii avertizează că adolescenții devin principala țintă a industriei tutunului. Potrivit ultimului studiu național privind factorii de risc ai bolilor netransmisibile, trei din zece adulți sunt consumatori curenți ai produselor din tutun, însă îngrijorător este faptul că vârsta consumatorilor scade constant.
Datele Ministerului Sănătății arată că aproximativ un adolescent din trei a încercat deja țigările electronice, iar peste 23% utilizează constant produse cu nicotină.
Directoarea Institutului de Pneumologie „Chiril Draganiuc”, Doina Rusu, susține că țigările electronice sunt „o trambulină spre fumatul clasic”.
„Fumatul de țigări electronice sau vape-urile sunt, de fapt, o trambulină pentru viitorul adult care în viitor va deveni și un fumător de țigări clasice”, a declarat Doina Rusu la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.
Potrivit sursei citate, nicotina creează rapid o dependență chimică, iar tinerii ajung să crească numărul de pufuri sau de țigări fumate. În plus, promovarea agresivă a industriei tutunului este direcționată tot mai mult către adolescenți.
Accesibilitatea produselor este un alt factor major. Coordonatoarea de proiect de la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, Elena Cioina, afirmă că prețul redus și disponibilitatea aproape nelimitată îi atrag pe minori.
„Ele sunt foarte accesibile. O țigară electronică ajunge să coste până la 200 de lei. Fiecare copil are bani de buzunar pentru mâncare, iar părinții nu știu pentru ce-i cheltuie el într-un final. Și sunt disponibile în puncte de vânzare, practic, peste tot”, a afirmat Elena Cioina.
Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății indică faptul că Republica Moldova este singurul stat din regiunea europeană în care consumul de tutun va continua să crească în următorii zece ani, cu o prognoză de peste 2%.
Factorii identificați sunt lipsa unor interdicții ferme, publicitatea necontrolată și particularitățile regionale. Pentru reducerea consumului în rândul elevilor, experții spun că proiectele educaționale sunt esențiale.
„Scopul nostru este să instruim mai mulți profesori ca să educe sau să informeze elevii despre riscurile consumului de tutun și nicotină”, a adăugat Cioina.
Există deja un program activ de doi ani, cu materiale didactice dedicate profesorilor.
Restricțiile, în vigoare din mai 2026
La nivel legislativ, modificările recente la Legea privind controlul tutunului prevăd noi restricții, dar aplicarea lor va fi treptată.
„Aceste reglementări au adus, evident, și multe interdicții, dar care vor intra în vigoare treptat. De fapt, legea va intra în vigoare peste 12 luni de la publicarea ei în Monitorul Oficial - pe 24 iunie 2026. Respectiv, interdicțiile consumului de tutun în spațiile închise vor viza nu numai țigaretele clasice, dar și țigaretele electronice, precum și narghileaua”, a punctat, la Radio Moldova, Mariana Gâncu, șefă de direcție la Ministerul Sănătății.
Instituțiile publice și localurile vor fi obligate să afișeze un semn unic de avertizare. Specialiștii spun că eliminarea aromelor ar reduce considerabil atractivitatea produselor pentru tineri.
Ion Șalaru, șeful Direcției supravegherea și prevenirea bolilor netransmisibile de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, susține că în mai multe state UE aromele au fost deja interzise, iar experiența ar trebui preluată și în R. Moldova.
Medicii observă și o schimbare alarmantă: apariția precoce a patologiilor asociate fumatului.
„Lucrul pe care-l mai observă medicii este întinerirea acestor patologii. (…) Dacă până acum erau considerate patologii ale vârstnicului după 50 de ani, acum aceasta devine o patologie a tânărului”, a punctat directoarea Institutului de Pneumologie „Chiril Draganiuc”.
În context, specialiștii au atras atenția că prevenția, informarea corectă și limitarea accesului minorilor la aceste produse rămân priorități urgente.
CITIȚI ȘI: