Accesul în clădirea fostului Hotel „Național” a fost blocat
Accesul în clădirea fostului Hotel „Național” din centrul Chișinăului a fost blocat, în prezent fiind în desfășurare lucrări de instalare a camerelor de supraveghere pentru monitorizarea zonei. Potrivit primarului general al capitalei, Ion Ceban, „au fost sudate și blocate mai multe intrări”, precum și „montate gratii metalice”.
În prezent, se lucrează la instalarea a 24 de camere de monitorizare video, oferite gratuit de o companie privată (Q-Group) în cadrul proiectului „Orașul meu protejat”, a anunțat Ion Ceban la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 24 noiembrie.
„Sper ca, în această săptămână, să fie finalizate toate lucrările planificate, iar după instalare - accesul la sistemul de monitorizare video să fie transmis colegilor de la poliție”, a subliniat Ceban.
Totodată, edilul a reiterat că intervențiile nu reprezintă o atribuție directă a administrației publice locale, responsabilitatea principală aparținând proprietarului clădirii. De altfel, cheltuielile suportate pentru aceste lucrări vor fi transmise agentului economic care gestionează obiectivul.
De asemenea, Ceban a subliniat și necesitatea ca reprezentanții Guvernului să instaleze, prin instituțiile abilitate, un punct de pază de stat în perimetrul respectiv, având în vedere riscul apariției unor noi tragedii sau acte de vandalism.
Anterior, Biroul de presă al Guvernului a transmis că autoritățile de ordine publică nu asigură paza clădirilor, iar securizarea accesului în clădiri de acest gen „este responsabilitatea primăriei”, amintind că poliția a solicitat Primăriei Chișinău, „prin zeci de sesizări”, instalarea unui gard care să izoleze clădirea aflată în paragină, fapt care ar fi permis „evitarea” tragediilor cu implicarea copiilor.
Amintim că, pe 6 noiembrie, o adolescentăde 13 ani a fost găsită fără suflare în interiorul fostului hotel, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare, după ce a căzut de la înălțime. Tragedia a stârnit puternice reacții în societate, mai ales în contextul în care nu este primul incident de acest fel produs în această clădire abandonată.
Prin urmare, primarul general al municipiului Chișinău a solicitat Guvernului să identifice soluții concrete, în comun cu autoritățile locale, pentru securizarea accesului în clădirile abandonate de pe teritoriul capitalei.
Pe 11 noiembrie, poliția a recomandat îngrădirea clădirii fostului Hotel „Național”. Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, poliția patrulează zilnic zona din jurul fostului Hotel „Național”, însă Inspectoratul General al Poliției nu are atribuții privind paza clădirilor degradate sau a celor care prezintă pericol public.
Pe 17 noiembrie, Ion Ceban a anunțat că Primăria Chișinău va amplasa un gard în jurul fostului Hotel „Național”, după ce tot el a interzis acest lucru acum trei ani.
În luna mai 2022, clădirea fostului Hotel „Național” a fost îngrădită cu o plasă, la cererea poliției, inclusiv pentru a bloca accesul pentru oamenii străzii în acel loc din centrul capitalei. Cel care s-a opus și a cerut scoaterea gardului a fost primarul Ion Ceban, invocând faptul că nu există „o autorizație pentru aceste lucrări”.
În acea perioadă, fostul viceprimar de Chișinău, Victor Chironda, a denunțat o serie de ilegalități admise de Primăria Chișinău, menite să-i permită beneficiarului hotelului să obțină toate actele necesare pentru demolarea clădirii.
Menționăm că fostul Hotel „Național” a fost privatizat în 2006, compania Alfa-Engineering intrând în posesia a 83.24% din acțiuni. Agenția Proprietății Publice a solicitat în instanțele de judecată anularea contractului, invocând neîndeplinirea de către companie a angajamentelor asumate.
CITIȚI ȘI:
