Social

Problema parcărilor ajunge în Parlament: o inițiativă urmează să fie înregistrată în această săptămână

Un proiect de lege privind organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto urmează să fie înregistrat în Parlament în această săptămână, a anunțat luni primarul capitalei, Ion Ceban, unul dintre liderii blocului „Alternativa”.

Ion Ceban a subliniat necesitatea stabilirii prin lege a statutului, principiilor, atribuțiilor, drepturilor și obligațiilor ce vizează organizarea și administrarea parcărilor și parcajelor auto pe teritoriul Republicii Moldova.

„În prezent, nu există reglementări legale clare privind cine și pentru ce răspunde”, a declarat primarul.

El a menționat că Primăria municipiului Chișinău a amenajat mii de locuri de parcare, însă nu este clar cum pot funcționa parcajele cu plată: cine gestionează întregul proces, de la stabilirea mecanismelor de plată până la aplicarea amenzilor în caz de încălcări.

Specialistul în urbanism Ilie Bricicaru, director al Observatorului de Siguranță Rutieră al Universității Tehnice din Moldova (UTM), consideră că nu este nevoie de legi speciale pentru reglementarea organizării parcărilor în capitală sau în alte localități ale țării.

Ajustările necesare pot fi incluse în Legea privind siguranța traficului rutier, iar mecanismele de plată pentru parcaje pot fi stabilite prin hotărâri de Guvern sau prin deciziile consiliilor locale, a declarat expertul pentru Teleradio-Moldova.

Mașinile parcate haotic ocupă benzile de circulație și distrug spațiile publice, situația fiind deosebit de problematică în zona centrală a Chișinăului, a precizat Ilie Bricicaru.

„Vorbim despre ambuteiaje care, de cele mai multe ori, sunt artificiale. În acest caz, este necesară introducerea unei taxe de parcare. Dacă îți permiți, vii cu mașina proprie la serviciu. Dacă nu, folosești transportul public”, a sugerat Bricicaru.

Directorul Observatorului de Siguranță Rutieră al UTM a mai subliniat necesitatea inventarierii numărului real de mașini care circulă pe străzi.

„Trec inspecția tehnică periodică doar aproximativ 65% dintre autovehicule. Eu estimez că circa 30% nu sunt active: stau abandonate pe sub garduri, în garaje. Este posibil ca unele mașini nici să nu mai existe, însă numerele lor de înmatriculare sunt încă deținute de proprietari și nu au fost radiate”, a menționat Bricicaru.

Organizarea parcărilor cu plată pe străzile centrale trebuie să fie însoțită de îmbunătățirea transportului public și de amenajarea parcajelor la intrările în oraș, conectate cu stațiile terminus ale transportului public urban și suburban, a adăugat expertul.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult