Locuitorii regiunii transnistrene, momiți cu măsuri populiste ca să asigure prezența la urne | Experți: Risc iminent de catastrofă financiară

Regiunea transnistreană trece printr-o nouă perioadă de incertitudine economică și politică, pe fondul întârzierilor la plata gazelor de către Rusia, al deficitului bugetar și al pretinselor alegeri, nerecunoscute pe plan internațional.
„Nu există nicio garanție că, în decembrie, ianuarie sau februarie, regiunea transnistreană nu se va trezi iarăși în situația când cetățenii vor trebui cel puțin să economisească sau, în cel mai rău caz, să se aplice iarăși deconectarea energiei electrice în evantai sau chiar sistarea agentului termic în blocurile de locuințe”, a declarat Eugen Muravschi, expert asociat în domeniul energetic la Watchdog.MD, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.
Regimul de economisire a gazelor este o măsură temporară, menită să asigure „supraviețuirea populației” în cazul în care Rusia va întârzia plățile.
„Schema pe care a ales-o regimul separatist de la Tiraspol nu aduce siguranță sau certitudine. Dimpotrivă, menține toată regiunea într-o situație de risc constant”, a remarcat Eugen Muravschi.
Pentru a atenua nemulțumirile legate de scumpirea căldurii, Tiraspolul a redus temporar tarifele, însă diferențele vor fi plătite la vară.
„Este o măsură populistă și niciun economist nu ar justifica-o. Este populism în ajun de alegeri”, a subliniat expertul Watchdog.MD, avertizând că datoriile istorice și criza gazelor amplifică riscul unei catastrofe financiare iminente.
Avocatul și expertul în problematica transnistreană, Vadim Vieru, director de program la Asociația „Promo-LEX”, a menționat în aceeași emisiune că este evident contextul electoral. Prin măsurile anunțate, oamenii sunt încurajați să participe la pretinsele alegeri.
Deputați ruși sprijină public regimul separatist de la Tiraspol și cheamă la vot, ceea ce, potrivit lui Vadim Vieru, reprezintă o intervenție politică străină cu impact asupra drepturilor omului și asupra procesului electoral.
Așa-zisul scrutin din regiune a început pe 24 noiembrie cu „votul anticipat”. Costul alegerilor este de aproximativ 1.12 milioane de dolari. Iar majoritatea candidaților sunt afiliați holdingului Sheriff sau structurilor loiale conducerii de la Tiraspol.
„Ei nu se tem de rezultate, pentru că acestea sunt previzibile. Le este totuși frică de absenteismul la urne”, a menționat expertul.
În ceea ce privește politicile de reintegrare, reprezentantul Asociației „Promo-LEX” a afirmat că nu există un plan, o viziune unitară, doar declarații.
„Mai în glumă, mai în serios, va veni Krasnoselski într-o zi la Chișinău și o să spună: „haideți să ne integrăm” și i se va răspunde să mai aștepte 2-3 ani până ne clarificăm”, a spus Vadim Vieru, constatând că „lucrurile sunt foarte grave la acest capitol”.
Administrația separatistă de la Tiraspol va organiza, la sfârșitul săptămânii curente, alegeri noi pentru așa-zisul soviet suprem, pretinsul legislativ al regimului nerecunoscut din stânga Nistrului, precum și pentru noile componențe ale „consiliilor locale”.
Autoritățile constituționale de la Chișinău nu recunosc acest pretins exercițiu electoral, iar analiștii califică scrutinul drept o „mimare a democrației”.
Până în ziua alegerilor, locuitorii din stânga Nistrului pot vota „anticipat”, în perioada 24-29 noiembrie.
CITIȚI ȘI: