Kristalina Georgieva: FMI este dispus să crească asistența financiară pentru Republica Moldova
Măsurile de sporire a rezilienței sectorului energetic au fost pe agenda discuțiilor purtate de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu cu directoarea generală a Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva.
Părțile au discutat despre necesitatea elaborării unor programe care să sporească reziliența sectorului energetic și să contribuie la diversificarea surselor de energie.
„Președinta Maia Sandu a subliniat că în prezent Republica Moldova trece prin cea mai severă criză energetică din existența sa, iar scopul autorităților este să ajute oamenii și businessul să facă față prețurilor ridicate la energie”, se arată în comunicatul instituției prezidențiale.
Directoarea general FMI, Kristalina Georgieva, a menționat că FMI rămâne deschis pentru colaborare cu Republica Moldova și este dispus să crească asistența financiară pentru țara noastră în vederea depășirii crizelor declanșate de războiul din Ucraina.
Întrevederea a avut loc la Washington în cadrul vizitei întreprinse de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Amintim că recent o misiune a FMI s-a aflat în vizită în Republica Moldova în contextul celei de-a doua evaluări a programului susținut prin Mecanismul de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFE). Autoritățile Republicii Moldova și FMI au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile economice necesare. Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului va constitui circa 287 milioane dolari SUA. Acordul urmează a fi aprobat de Consiliul de directori executivi al FMI în ianuarie 2023.