Ungheniul își reînnoiește transportul public: 14 microbuze noi vor circula pe străzile orașului începând de anul viitor

Un lot de microbuze a fost procurat pentru municipiul Ungheni cu sprijinul Guvernului. Cele 14 unități noi, care vor fi integrate în transportul public de pasageri începând de anul viitor, au fost prezentate joi, 27 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care a participat și prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Microbuzele au fost achiziționate în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem integrat de transport urban în municipiul Ungheni”, iar cheile au fost înmânate oficial de șeful Executivului.
Premierul a subliniat importanța investițiilor în infrastructură pentru creșterea calității vieții cetățenilor.
„Scopul nostru acum este să continuăm toate proiectele de modernizare și creștere a calității vieții oamenilor. Municipiul Ungheni este un exemplu de colaborare”, a declarat Alexandru Munteanu.

Nicolae Moțpan, reprezentant al Întreprinderii Municipale Servicii Comunale Ungheni, a spus că vehiculele sunt dotate conform celor mai înalte standarde.
„Microbuzele sunt noi, în stare perfectă, aduse direct de la uzină. Au 21 de locuri pentru pasageri. Habitaclul este dotat cu aer condiționat, cu căldură, precum și cameră de bord. Capacitatea motorului este de 2.4 – 144 de cai-putere – o mașină foarte bună, confortabilă, potrivită pentru transportarea cetățenilor prin oraș. Cred că toți vor fi mulțumiți”, a afirmat Nicolae Moțpan.

Localnicii au salutat noua achiziție a orașului.
„Ne bucurăm mult. Este o investiție pentru toți locuitorii orașului și pentru cei care ne vizitează. Microbuzele sunt comode și foarte frumoase”, a remarcat o femeie.
„Erau necesare aceste microbuze. Cele vechi erau extrem de zgomotoase”, a remarcat o altă locuitoare.
Și tinerii au avut doar cuvinte de laudă. „Cu noile microbuze vom ajunge la destinație mai repede și cu mai mare confort”, a constatat o elevă.
Noile vehicule vor fi introduse în circulație în luna ianuarie 2026.
În scurt timp, municipiul va primi și patru autobuze noi, în cadrul aceluiași proiect, a cărui valoare totală este de circa 24 de milioane de lei, contribuția Guvernului fiind de 14 milioane de lei.
Tot astăzi, la Ungheni a fost prezentată și o autospecială modernă pentru colectarea deșeurilor. Aceasta a costat 2.9 milioane de lei, sumă acoperită de administrația locală și de Guvern, care a alocat 2 milioane de lei prin Fondul Național pentru Mediu.
