Social

Acces real la educația incluzivă, asigurat în 80% din școli până în 2027: „Niciun copil să nu fie oprit la intrarea în școală de o scară”

Lipsa rampelor de acces, insuficiența utilajelor și a dispozitivelor de sprijin, dificultățile de integrare a copiilor cu nevoi speciale în clasele obișnuite, precum și alte probleme ce țin de educația incluzivă au fost discutate, pe 28 noiembrie, în cadrul celei de-a cincea ediții a Conferinței Naționale „Incluziune, Echitate și Protecție în Educație”.

Evenimentul, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova, a reunit peste 200 de specialiști din sistemul educațional, parteneri de dezvoltare și beneficiari ai proiectelor de susținere a educației incluzive.

Discursul tânărului cu necesități speciale Maxim Grădinari, care se mândrește că a susținut în acest an examenul de bacalaureat în condiții demne, nu a lăsat pe nimeni indiferent. Sala l-a aplaudat îndelung. Vorbind despre incluziune și drepturile elevilor, Maxim a subliniat că fiecare copil are nevoie de sprijin real, nu doar de promisiuni.

Să investim constant în infrastructura accesibilă, pentru ca niciun copil să nu fie oprit la intrarea în școală de o scară sau de un bloc sanitar inaccesibil. Să consolidăm rolul cadrului didactic de sprijin, pentru că acești profesioniști sunt uneori singurii care văd potențialul unui copil atunci când alții văd doar limite”, a declarat Maxim Grădinari.

Modelul de succes al lui Maxim rămâne, deocamdată, un caz rar în țara noastră.

În cadrul conferinței, au fost evidențiate progresele în educația incluzivă, inclusiv extinderea serviciilor pentru copiii cu dizabilități severe și crearea claselor cu sprijin sporit, cu șase copii și doi adulți.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a recunoscut că, în pofida multiplelor realizări, există numeroase provocări în acest domeniu și a enumerat acțiunile ce urmează să fie întreprinse în timpul apropiat.

Durerea noastră mare, la care trebuie să lucrăm cu toții mai departe, ține de dizabilitatea în special mintală, severă. Aceasta, am zis-o de fiecare dată, rămâne a fi cea mai mare provocare pentru sistem și noi, pentru anul viitor, o să încercăm să punem în practică cel puțin două idei (...) să avansăm cu acele unități de educație incluzivă pe care le-am văzut o parte dintre noi la Liceul „Petre Ștefănucă”. Noi avem metodologia de finanțare a acestor centre și cred că avem și un pic de resurse să deschidem câteva în anul viitor”, a spus ministrul Perciun.

Prezentă la eveniment, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a subliniat că viitorul țării depinde de calitatea și incluziunea sistemului educațional.

R. Moldova a întreprins reforme importante în toate sectoarele în drumul său spre integrarea europeană, dar este clar că viitorul acestei țări va depinde, în primul rând, de calitatea și incluziunea sistemului său educațional. Eforturile voastre de a alinia Republica Moldova la cele mai bune practici ale Uniunii Europene sunt pe deplin recunoscute. Raportul de extindere pentru anul 2025 al Comisiei Europene laudă țara pentru progresul bun realizat în ultimul an în avansarea reformelor ce vizează consolidarea relevanței, calității și incluziunii educației”, a declarat Iwona Piórko.

Președinta alianței ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei, Daniela Mămăliga, a punctat că trebuie de muncit încă enorm pentru a schimba percepția societății cu privire la elevii cu necesități speciale.

Cel mai mare obstacol pe care îl întâmpinăm este, totuși, schimbarea de atitudine pe care trebuie să o depășim. Atitudinea noastră față de copiii care sunt diferiți, față de copiii cu dizabilități. Este nevoie de ani de zile pentru a ajunge la acest rezultat”, a spus Daniela Mămăligă.

Până în prezent, peste 95 de școli din țară au fost echipate cu dispozitive de sprijin pentru copiii cu dizabilități, iar Republica Moldova și-a propus ca, până în 2027, aproximativ 80% din școli să ofere tehnologii de suport pentru a asigura un acces real la educația incluzivă.

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult