Pretinsele alegeri din stânga Nistrului, marcate de „dezinteresul” locuitorilor. Experți: procesul nu are nicio legitimitate
Pretinsele alegeri desfășurate pe 30 noiembrie în regiunea transnistreană au fost marcate de un nivel scăzut de participare și de o lipsă totală a competiției reale, confirmând imaginea unui proces formal, fără relevanță democratică. Doar 26% dintre alegătorii înregistrați, adică circa 102 mii, s-au prezentat la urne, mai puțini decât la scrutinul din 2020, când au fost 28%, un indicator al dezinteresului tot mai profund al populației față de exercițiile electorale organizate de autoritățile separatiste.

Reprezentanții societății civile afirmă că așa-numitele alegeri nu exprimă voința locuitorilor din regiune, dar servesc exclusiv consolidării unui regim controlat de Moscova și de holdingul Sheriff.
Așa-zisul proces electoral din stânga Nistrului „nu a adus nimic nou”, susține avocatul Vadim Vieru, director de program la Asociația Promo-LEX.
„Este, de fapt, o reconfirmare a situației anterioare. În continuare, persoane care sunt controlate de către pretinsa administrație de la Tiraspol, de către Moscova și de către grupul Sheriff se regăsesc în așa-numitul soviet suprem. Miza pentru administrația de la Tiraspol este doar de a demonstra că ei organizează așa-numite procese democratice, deși ei nici pe departe nu sunt democratici”, a comentat Vieru, pentru Teleradio-Moldova.
Expertul a ținut să accentueze faptul că locuitorii regiunii s-au distanțat tot mai mult de acest proces, lipsa de încredere fiind explicată și prin participarea redusă.
„Oamenii nici nu mai au încredere în acest proces. Cifra este în constantă scădere, ceea ce arată lipsa de interes a oamenilor care locuiesc în regiune. Oamenii înțeleg că este un proces profund formal și de la care nu se schimbă calitatea vieții dacă ei participă”, a precizat Vieru.
Comentând rezultatele pretinsului scrutin la Moldova 1, experta Promo-LEX, Mihaela Șerpi, a punctat că situația politică din regiune rămâne neschimbată, cu aceeași elită loială holdingului Sheriff.
„Am văzut și după rezultatele care au fost publicate de pretinsa comisie electorală de la Tiraspol că se menține aceeași nomenclatură. În mare parte, vor fi aceiași pretinși deputați care reprezintă interesele acestui conglomerat de afaceri, implicit și interesele Federației Ruse”, a afirmat Șerpi.
Caracterul fals al scrutinului și criza economică din regiune ar fi principalele motive ale absenteismului masiv de la urne, a explicat ea.
„Absenteismul indică asupra faptului că așa-numitele alegeri sunt, de fapt, o farsă, iar oamenii nu au chef de a participa la astfel de farse”, a spus experta.
Interesul Federației Ruse de a menține statu-quoul în regiune rămâne ridicat, chiar dacă pârghiile Moscovei s-au redus vizibil.
„Știm foarte bine că regiunea transnistreană este integrată economic în mare parte în cadrul legal al Republicii Moldova”, a punctat Șerpi, precizând că autoritățile de la Chișinău nu folosesc pârghiile existente pentru a avansa procesul de reintegrare.
„Chișinăul are tot mai multe pârghii de influență, însă cred că, în acest moment, Chișinăul nu este dispus să folosească toate aceste pârghii. Nu există încă voință politică în acest sens”,* a conchis Șerpi, la Moldova 1.
Proces electoral conceput pentru a legitima regimul separatist
Analiștii politici afirmă că în stânga Nistrului funcționează un „regim-marionetă”, iar așa-zisele alegeri nu au nicio legitimitate.
Procesul electoral din regiune nu exprimă voința populației și este conceput pentru a legitima structurile separatiste. Fenomenul separatist include nu doar acțiuni militare, ci orice tentativă de subminare a integrității teritoriale, declară expertul Igor Boțan.
„Separatism înseamnă orice act menit să încalce integritatea teritorială a unui stat, inclusiv prin anexarea oricărei părți a teritoriului său sau pentru a dezintegra un stat, săvârșit într-o manieră violentă, precum și planificarea, pregătirea și susținerea unui astfel de act care se supune urmăririi penale, în conformitate cu legile naționale”, a declarat Boțan în cadrul unei dezbateri publice organizate de IPN.
Potrivit fostului vicepremier pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, rezultatul pretinselor alegeri este stabilit din timp atât la Moscova, cât și la Tiraspol.
„Lista persoanelor pasibile să treacă în așa-numitul Parlament se cunoaște demult și a fost aprobată atât la Tiraspol, cât și la Moscova. Ele sunt doar de fațadă organizate, ca să mimeze un proces democratic”, a precizat Gheorghe Bălan.
Precizăm că pretinsul scrutin din 30 noiembrie organizat de structurile neconstituționale de la Tiraspol nu este recunoscut de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova și de comunitatea internațională.
Potrivit datelor Biroului politici de reintegrare, peste 347 de mii de locuitori din regiunea transnistreană au cetățenia Republicii Moldova.
Pretinsa comisie electorală a publicat lista „deputaților” aleși în așa-zisul soviet suprem al regiunii transnistrene:
- Circumscripția nr. 1 „Solnecinîi” – Aleksandr Korșunov
- Circumscripția nr. 2 „Memorial” – Iurii Cuciurenko
- Circumscripția nr. 3 „Borisovski” – Oleg Petric
- Circumscripția nr. 4 „Leninski” – Iuri Kara
- Circumscripția nr. 5 „Central” – Serghei Pisarenko
- Circumscripția nr. 6 „Pervomaiski” – Aleksandr Ilin
- Circumscripția nr. 7 „Central” – Oleg Leontiev
- Circumscripția nr. 8 „Iujnîi” (Sud) – Iuri Evtodiev
- Circumscripția nr. 9 „Severnîi” (Nord) – Dmitri Oghirciuk
- Circumscripția nr. 10 „Severnîi” (Nord) – Dmitri Durnopian
- Circumscripția nr. 11 „Central” – Boris Gherman
- Circumscripția nr. 12 „Kamenski” – Valeri Babcinețki
- Circumscripția nr. 13 „Hrustovskoi” – Oleg Nariciuk
- Circumscripția nr. 14 „Metalurgic” – Vadim Kravciuk
- Circumscripția nr. 15 „Kirovski” – Andrei Safonov
- Circumscripția nr. 16 „Miciurinski” – Iakov Galak
- Circumscripția nr. 17 „Bolșe-Molokișski” – Vasili Kunițki
- Circumscripția nr. 18 „Popenkski” – Valentin Matveiciuk
- Circumscripția nr. 19 „Krasneanski” – Tatiana Zalevskaia
- Circumscripția nr. 20 „Pervomaiski” – Serghei Samoilov
- Circumscripția nr. 21 „Slobozia” – Pavel Șincariuc
- Circumscripția nr. 22 „Sucleia” – Stepan Stepanov
- Circumscripția nr. 23 „Chițcani” – Igor Iarîci
- Circumscripția nr. 24 „Pârâta/Parcani” – Vladimir Timofeev
- Circumscripția nr. 25 „Vest” – Galina Antiufeeva
- Circumscripția nr. 26 „Borodinski” – Vitali Kalin
- Circumscripția nr. 27 „Partizanski” – Natalia Durbala
- Circumscripția nr. 28 „Central” – Elena Soboleva
- Circumscripția nr. 29 „Odesa” – Igor Buga
- Circumscripția nr. 30 „Kirovski” – Grigori Diacenko
- Circupscripția nr. 31 „Krasnodonski” – Vadim Levițki
- Circumscripția nr. 32 „Komsomolski” – Andrei Mejinski
- Circumscripția nr. 33 „Est” – Natalia Sitkina
CITIȚI ȘI: