Fost director ASD: „Mai mult decât de drumuri noi, R. Moldova are nevoie de reabilitarea celor existente”

Mai mult decât de drumuri noi, Republica Moldova are nevoie de reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere existente. De această părere este fostul director al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Andrei Cuculescu, expert în domeniul rutier.
„Toate localitățile sunt conectate la centrele regionale și la rețeaua de bază a țării. Construcția drumurilor noi nu este o prioritate, pe când modernizarea rețelei existente, inclusiv lărgirea, ajustarea razei curbelor și reducerea declivităților, este esențială”, a declarat Cuculescu la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
În contextul discuțiilor despre calitatea drumurilor reparate în cadrul programului guvernamental „Europa este aproape”, expertul a menționat că, în prezent, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sunt derulate șapte proiecte de modernizare a drumurilor, cuprinzând aproximativ 150 de kilometri, în mai multe raioane.
Unele tronsoane, precum Hâncești–Leușeni, sunt deja finalizate, în timp ce altele se află la început de implementare. Aceste investiții sunt orientate spre modernizarea infrastructurii, nu doar către reparații capitale.
În același timp, aproximativ 2 miliarde de lei sunt direcționate pentru lucrări de reparație și întreținere, ceea ce include aplicarea unor straturi subțiri de asfalt de circa 5 cm, prin tehnologia Slurry Seal.
„Această metodă izolează fisurile și prelungește durata de exploatare a drumurilor cu 5-6 ani. Astfel de lucrări trebuie efectuate la scară largă, însă anul acesta ele practic au lipsit”, a menționat Andrei Cuculescu la postul public Radio Moldova.
Rețeaua rutieră a Republicii Moldova include 6.000 km de drumuri naționale, dintre care peste 3.000 km sunt drumuri regionale.
„Situația acestor drumuri lasă de dorit. Aproximativ 1.000 km sunt încă în variantă albă – adică din pietriș și prundiș. Vara, aceste drumuri generează mult praf, iar iarna creează stropi cu amestec de apă și calcar, ceea ce îngreunează circulația. Cel puțin 1.100 km trebuie modernizați prin asfaltare, beton sau asfalt la rece”, a explicat expertul.
Andrei Cuculescu a adăugat că, anual, se reabilitează doar 100–200 km de sectoare degradate, intervențiile fiind insuficiente.
Un drum drept, fără denivelări, înseamnă cheltuieli reduse la exploatarea vehiculelor.
„Pe un drum degradat, costurile de transport cresc cu 20–25%, indiferent dacă e vorba de autobuze, camioane sau autoturisme”, a menționat fostul director al Administrației de Stat a Drumurilor.
Într-un alt context, Cuculescu a opinat că alocările pentru întreținerea de iarnă, în valoare de 115 milioane de lei, sunt prea mari.
„Sezonul rece avansează și banii nu vor putea fi valorificați integral. Cel mai probabil vor fi redistribuiți către alte capitole”, a remarcat acesta.
După rectificările de luna trecută, Fondul Rutier pentru 2025 are un buget de 2.6 miliarde de lei.
CITIȚI ȘI: