Economic

Prima Gală a Femeilor celebrează liderii care transformă Republica Moldova

Femeile care schimbă Republica Moldova au fost celebrate duminică la prima ediție a Galei Femeilor. Evenimentul, organizat de Alianța Femeilor din Moldova, a adus în prim-plan povești inspiraționale și performanțe remarcabile, punând în valoare liderii care contribuie esențial la transformarea societății. Gala își propune să evidențieze meritele femeilor, să ofere modele de urmat și să stimuleze implicarea lor activă în viața publică.

TRM
Sursa: TRM

Natalia Sajin a fost desemnată Femeia Anului în Antreprenoriat. În urmă cu 15 ani, ea a fondat un centru de dezvoltare intelectuală pentru copii, care oferă servicii educaționale inovatoare.

„În urma unui schimb de experiență între un grup de tineri din Ungheni în Franța, acolo am văzut pentru prima dată o creșă. Acolo am văzut un centru în care tinerii puteau să găsească diferite activități. De acolo a apărut ideea, a fost în 2002. De atunci am copt-o timp de 15 ani”, povestește antreprenoarea.

Femeile au fost premiate în zece categorii distincte, inclusiv Cultură, Educație, dar și alte domenii de excelență.

„Recent, anul acesta, am luat un record mondial pictând cea mai mare pictură în stil ebru, efectuată de un singur artist. Sunt pictoriță și mă ocup de asta de un deceniu. Am început să pictez după 30 de ani, respectiv, pot spune că talentul era mereu în mine, dar trebuia timp să îl descopăr”, spune Ludmila Cuptor.

„Locuiesc mai bine de un deceniu, de 12 ani, în Norvegia. În 2018, am deschis un muzeu - Muzeul „La bunei”, departe de casă, dar cu aceleași obiceiuri. De fiecare dată, mergând acasă, luam câte un obiect din lada bunicii și îl duceam cu mine acolo”, povestește antreprenoarea Aurelia Dub.

Organizatorii își propun să transforme gala într-o platformă tot mai puternică de recunoaștere și celebrare a femeilor.

„Scopul Galei este să facem un rezumat al anului 2025, toate succesele pe care le-am avut, toate realizările, dar în același timp să celebrăm toate femeile Moldovei. Sperăm foarte mult să continuăm Gala. Vrem să aducem premii și în medicină, știință, să extindem pentru că avem doamne extraordinare în toate domeniile”, subliniază Iana Stanțieru, președinta Alianței „Femeile Moldovei”.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

La prima ediție a Galei „Femeile Moldovei” au participat peste 700 de femei.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult