Justiție

Și-a omorât mama pentru că nu i-a dat bani de alcool: un bărbat din Anenii Noi, reținut la aproape un an de la crimă

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna din raionul Anenii Noi, care și-ar fi ucis mama, o femeie de 81 de ani, a fost prins și plasat în arest, după ce a încercat să inducă în eroare ancheta.

Crima a avut loc în luna ianuarie curent.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), investigațiile au stabilit că bărbatul, care consuma frecvent alcool și nu era încadrat în câmpul muncii, locuia împreună cu părinții săi și obișnuia să profite de pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

În seara comiterii infracțiunii, acesta ar fi venit acasă în stare de ebrietate și i-ar fi cerut mamei sale bani pentru alcool.

După ce femeia a refuzat să-i dea, bărbatul ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care au determinat decesul victimei.

Inițial, suspectul a declarat că nu și-ar fi agresat niciodată părinții și că, în seara incidentului, nu s-ar fi aflat la domiciliu.

Oamenii legii anunță că au acumulat probe, prin măsuri speciale de investigație, care i-au demontat versiunea și care au dus la reținerea lui, la aproape un an distanță de la crimă.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Acesta și-a recunoscut vina.

Totodată, anchetatorii au stabilit că suspectul manifesta un comportament agresiv în comunitate, consuma excesiv alcool și este cercetat penal într-un alt dosar pentru violență în familie. Anterior, acesta a mai fost sancționat pentru huliganism nu prea grav, injurie și corupere electorală pasivă.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult