Peste 500 de declarații procesate în prima lună prin NCTS: „Tranziția s-a făcut fără compromisuri și fără întreruperi”
Peste 500 de declarații de tranzit au fost procesate în puțin peste o lună de la lansarea noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), potrivit datelor prezentate joi, 11 decembrie, de Serviciul Vamal în cadrul conferinței de bilanț al proiectului „Implementarea NCTS în Republica Moldova”. Dintre acestea, majoritatea sunt declarații operate la nivel național.

Potrivit autorităților, rezultatele confirmă funcționarea stabilă a sistemului, adoptarea rapidă de către mediul de afaceri și capacitatea Republicii Moldova de a opera proceduri de tranzit aliniate standardelor europene.
NCTS demonstrează, încă din prima lună de aplicare, că poate susține un volum operațional semnificativ și un ritm accelerat de adaptare din partea mediului privat, spun responsabilii de proiect.
„În trei luni, am reușit să trecem toți operatorii economici la noua platformă și să aliniem fluxurile operaționale la standardele UE. Republica Moldova este unica țară care, în prima zi de aderare, a avut declarații de export urmate de tranzit procesate cu succes și urmărite cap-coadă de Comisia Europeană”, a menționat șeful Direcției dezvoltare și securitate informațională din cadrul Serviciului Vamal.
În procesul de tranziție la noul sistem, au fost instruiți peste 1.200 de funcționari vamali, au fost instituite structuri operaționale noi, inclusiv subdiviziuni pentru tranzit, birouri de garanții și unități de suport tehnic, iar procedurile au fost armonizate cu setul de date european (EUCDM), astfel încât implementarea NCTS să corespundă cerințelor aplicate în statele membre ale Uniunii Europene.
„Tranziția s-a făcut fără compromisuri și fără întreruperi. Republica Moldova este printre primele țări care au migrat la versiunea 6 a sistemului, într-un timp record și cu un nivel de conformitate remarcabil. S-au realizat 363 de teste de conformanță, toate efectuate de echipa Serviciului Vamal, ceea ce este extrem de rar în practica internațională”, a declarat Constantin Ciută, manager de program la UNCTAD.
Uniunea Europeană consideră aderarea la Convenția de Tranzit Comun un pas strategic, care confirmă avansul tehnic și instituțional al Republicii Moldova.
„Implementarea NCTS este un punct de referință pentru Republica Moldova. O singură declarație electronică este utilizată din punctul de plecare până la destinație, ceea ce reduce birocrația, elimină controalele repetitive și asigură un flux comercial eficient pe întreg continentul. Proiectul demonstrează capacitatea Republicii Moldova de a opera sisteme compatibile cu cele ale Uniunii Europene”, a menționat reprezentanta Delegației UE, Julda Kielyte.
Beneficiile pentru mediul de afaceri, spun autoritățile, sunt imediate, viteză, costuri reduse, flexibilitate și o conectare naturală la lanțurile valorice europene.
„Pentru exportatori, NCTS înseamnă proceduri mai simple, timpi mai reduși și predictibilitate. Este un instrument real de competitivitate, care permite integrarea mai rapidă în piețele Uniunii Europene”, a declarat secretara de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban.
Precizăm că, începând cu 1 noiembrie, Republica Moldova a devenit parte a rețelei vamale unice europene, prin aplicarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) – cea mai recentă platformă europeană pentru gestionarea și monitorizarea în timp real a tranzitului de mărfuri. O singură declarație vamală pentru mărfurile care trec frontiera este valabilă în toate statele participante, ceea ce reduce timpii de procesare, crește transparența și simplifică procedurile comerciale.
CITIȚI ȘI: