Cipru susține extinderea UE. Maia Sandu: „Aderarea nu este doar un obiectiv politic, ci și un proiect național”

Cipru, statul care urmează să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2026, susține „o agendă de extindere credibilă și ambițioasă a Uniunii Europene” – una care demonstrează că promisiunea europeană rămâne vie pentru statele care muncesc pentru ea. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la întrevederea cu omologul său Nikos Christodoulides, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Nicosia pe 12 decembrie.
Șefa statului a subliniat că pentru Republica Moldova integrarea europeană este nu doar un obiectiv politic, ci și un proiect național, esențial pentru viitorul țării. „Este o strategie de supraviețuire, într-un context în care un agresor continuă să ne amenințe suveranitatea”, a punctat Maia Sandu.
Președinta a remarcat că Cipru înțelege mai bine decât multe alte state ce înseamnă construirea rezilienței, apărarea suveranității și bazarea pe forța unității europene, experiență relevantă și pentru Republica Moldova, care se confruntă cu provocări similare.
„Extinderea a făcut întotdeauna Uniunea Europeană mai sigură, mai prosperă și mai capabilă să acționeze la nivel global. Republica Moldova dorește să contribuie la această forță a Uniunii”, a afirmat șefa statului.
În discursul său, Maia Sandu a evidențiat rolul statelor mici și mijlocii în construcția europeană.
„Uniunea Europeană este o uniune construită în mare parte de state mici și mijlocii – state precum ale noastre – care se sprijină reciproc, împart responsabilități și modelează împreună viitorul continentului”, a spus președinta, amintind că astfel UE a devenit „cel mai de succes proiect de pace, solidaritate și dezvoltare economică din istoria modernă”.
Șefa statului a subliniat că pacea dintre statele membre nu este întâmplătoare: este rezultatul valorilor comune, al regulilor comune și al angajamentului comun. „Republica Moldova își dorește să facă parte din acest proiect de pace”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, președinta a invocat transformarea Ciprului după aderarea la Uniunea Europeană drept un exemplu puternic despre cum apartenența la comunitatea europeană consolidează stabilitatea și creează spațiu pentru dezvoltare, chiar și într-un context regional complex.
„Admirăm acest progres și dorim să urmăm un parcurs similar, pentru că moldovenii merită aceeași șansă la stabilitate, prosperitate și pace”, a adăugat șefa statului.
Potrivit președintei Sandu, cetățenii Republicii Moldova au demonstrat, inclusiv în momente de criză, apartenența la valorile europene, menționând războiul din Ucraina și sprijinul oferit de Chișinău.
„Cu resurse modeste și o populație de 2.5 milioane de oameni, am gestionat tranzitul a peste un milion de refugiați, dintre care aproximativ 100.000 și-au găsit un cămin în Republica Moldova”, a notat lidera de la Chișinău.
Republica Moldova a facilitat Coridoarele de Solidaritate, a sprijinit eforturile umanitare și a contribuit la instruirea geniștilor ucraineni, dar și la securitatea europeană prin misiuni de menținere a păcii, prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE și prin combaterea amenințărilor hibride.
„Avansarea pe calea europeană acum consolidează frontiera estică a UE, întărește securitatea Ucrainei și previne exploatarea următorului nostru ciclu electoral de către actori ostili, care ar putea încerca să readucă țara în orbita Moscovei”, a subliniat Maia Sandu.
Potrivit președintei, Republica Moldova se află acum într-o „fereastră de oportunitate, una urgentă, care trebuie valorificată”. Stagnarea ar genera riscuri care depășesc granițele Republicii Moldova, inclusiv instabilitate regională și slăbirea credibilității procesului de extindere.
Maia Sandu a mulțumit autorităților cipriote pentru deschiderea de a sprijini o foaie de parcurs a Președinției Consiliului UE care să includă avansarea negocierilor de aderare ale Republicii Moldova, exprimându-și convingerea că, odată cu preluarea Președinției Consiliului UE de către Cipru, cooperarea bilaterală va contribui la „o Europă mai puternică, mai sigură și mai unită”.
Menționăm că aceasta este prima vizită a unui președinte moldovean în Cipru în ultimii 20 de ani și are loc într-un moment important atât pentru Europa, cât și pentru relația dintre cele două state.
Agenda include și întrevederi cu președinta Camerei Reprezentanților, Annita Demetriou.
CITIȚI ȘI: