Aderare UE

Gherasimov: R. Moldova ar putea începe negocierile tehnice cu UE pe toate cele șase clustere la începutul anului 2026

Republica Moldova ar putea iniția, la începutul anului viitor, „negocieri tehnice” cu Uniunea Europeană pentru toate cele șase grupuri de capitole, a anunțat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, după ședința Guvernului din 17 decembrie. Potrivit oficialei, autoritățile de la Chișinău sunt pregătite pentru acest pas, iar decizia ar putea fi luată în primele săptămâni ale anului 2026.

Cristina Gherasimov a precizat că, în urma discuțiilor purtate la Bruxelles cu reprezentanții președinției cipriote, care va prelua mandatul Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2026, există încrederea că procesul de negocieri va avansa rapid și pentru ultimele trei clustere.

„Avem toată încrederea că vom avansa rapid împreună pentru a deschide și ultimele trei grupuri de capitole, astfel încât să începem negocierile la nivel tehnic și pentru acestea”, a declarat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.

În prezent, Republica Moldova a primit undă verde pentru începerea negocierilor tehnice pe primele trei clustere, care vizează valorile fundamentale, piața internă și politica externă.

Potrivit Cristinei Gherasimov, acest pas a deblocat procesul tehnic de negocieri și permite monitorizarea progreselor Republicii Moldova de către Comisia Europeană, începând cu 1 ianuarie.

„Este o noutate bună, pentru că a fost deblocat procesul tehnic, ceea ce înseamnă că, de la 1 ianuarie, Republica Moldova va avea progrese monitorizate de Comisia Europeană, care urmează să ducă la avansarea procesului de negocieri”, a precizat Gherasimov.

Consens în UE privind R. Moldova, Ungaria blochează Ucraina

Cristina Gherasimov a mai declarat că există consens din partea tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Ungaria, pentru susținerea deschiderii negocierilor cu Republica Moldova. Totuși, avansarea procesului la nivel politic este influențată de faptul că Republica Moldova și Ucraina se află în prezent în aceeași etapă de negocieri.

„Nu există o decizie politică pentru colegii noștri din Ucraina, respectiv, și procesul pentru Republica Moldova la nivel politic este unde este astăzi”, a punctat viceprim-ministra.

Întrebată despre posibilitatea separării parcursului Republicii Moldova de cel al Ucrainei, Cristina Gherasimov a precizat că, odată cu începerea negocierilor tehnice, fiecare stat candidat va urma propriul set de priorități.

„În momentul în care încep negocierile la nivel tehnic, fiecare stat candidat primește un set de priorități pentru fiecare capitol. Aceste priorități arată diferit pentru fiecare țară, iar decuplarea va fi una firească”, a explicat oficiala.

Menționăm că Uniunea Europeană a constatat, în concluziile publicate de Președinția daneză a Consiliului UE, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale, care a avut loc pe 16 decembrie la Bruxelles, progrese importante ale Republicii Moldova în procesul de aderare și a confirmat că toate cele șase clustere de negocieri sunt pregătite pentru a fi deschise.

Totuși, oficialii europeni avertizează că ritmul reformelor, în special în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției, trebuie menținut și consolidat prin rezultate concrete.

„Consiliul salută faptul că Republica Moldova a finalizat cu succes procesul de screening și că toate cele șase clustere sunt pregătite pentru a fi deschise, în conformitate cu metodologia de extindere și cadrul de negociere”, se menționează în concluziile Consiliului UE.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult