Economic

Republica Moldova nu poate rezilia, în prezent, contractul cu Gazprom. Precizările ministrului Energiei

Republica Moldova nu poate rezilia, în acest moment, contractul de furnizare gaze naturale cu Gazprom, acestea fiind utilizate pentru asigurarea energiei în regiunea transnistreană, pentru a evita o criză umanitară în acea regiune separatistă, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, ministrul Energiei Victor Parlicov.

Moldovagaz a reluat de curând importurile de gaze din Rusia, de la Gazprom. Întrebat dacă a fost o decizie contrară politicii Guvernului de la Chișinău, Victor Parlicov a răspuns că „nu a fost coordonată cu Guvernul” și „nu a reprezentat interesele Guvernului”.

„Deocamdată nu consider că a fost o rea intenție. Eu cred că a fost mai curând o greșeală și o neînțelegere, o încercare de a evita niște tensiuni, să spunem așa, la nivel de întreprinderi, dar eu cred că sunt mult mai importante mesajele politice pe care noi le transmitem prietenilor noștri din Occident, pentru că asta ne-am asumat și asta am făcut toată iarna. Am trecut-o practic fără gaze rusești pe malul drept și nu înțeleg care ar fi fost necesitatea să revenim la achiziționarea gazelor de la Gazprom pe sfârșit de sezon de încălzire”, a declarat Victor Parlicov.

Ministrul Energiei de la Chișinău a mai menționat că regiunea transnistreană este alimentată cu gaze doar de la Gazprom și „nu ar fi nimeni gata, astăzi, să livreze gaz acolo, de facto gratuit”, așa cum o face această companie.

„Asta ne permite să amortizăm sau să reducem, să avem un cost de energie, atât pentru cetățeni, cât și pentru economie, ceva mai mic. Noi înțelegem că acest lucru nu poate dura la nesfârșit, dar să evităm sau să negăm faptul că Gazprom are un rol pe piața Republicii Moldova, mai curând de energie electrică, tot nu ar fi corect. Din cauza asta, în acest moment, nu se pune problema rezilierii contractului cu Gazprom”.

Victor Parlicov a mai accentuat că, în prezent, cea mai mare parte a energiei electrice pentru malul drept al Nistrului este livrată de la Centrala Cuciurgan, din regiunea transnistreană, în timp ce România furnizează 3% din consumul necesar al țării.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult