Politic

Dmitri Constantinov, condamnat la 12 ani închisoare, s-ar afla în regiunea transnistreană. Precizările ministrei Afacerilor Interne

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat la 12 ani de închisoare, s-ar afla în stânga Nistrului, pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale. Ministerul Afacerilor Interne confirmă că acesta s-a deplasat în direcția regiunii transnistrene.

„Conform dosarului de urmărire, la acest moment putem comunica doar că persoana s-a deplasat în direcția regiunii transnistrene”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin după ședința Guvernului din 29 decembrie.

Amintim că sentința de condamnare a fost pronunțată pe 26 decembrie, de către Judecătoria Comrat, Constantinov nefiind prezent în sala de judecată. În consecință, Inspectoratul General al Poliției a inițiat un dosar de urmărire, prin care acesta urmează să fie localizat, reținut și prezentat organelor de drept.

Potrivit acuzatorilor, în perioada 2017–2020, Dmitri Constantinov, pe atunci director al unei societăți comerciale din Comrat, ar fi autorizat, prin abuz de serviciu, transferuri financiare nejustificate către o altă entitate economică unde activa fiul său.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, instanța a dispus interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la cinci ani, precum și obligarea acestuia la compensarea unui prejudiciu de 46 de milioane de lei.

Avocatul fostului președinte al Adunării Populare, Victor Kîlciuk, a declarat că va oferi un comentariu după ce va studia decizia instanței, subliniind nevinovăția clientului său.

Dmitri Constantinov și-a anunțat demisia pe 14 noiembrie 2025, iar legislativul regional a confirmat-o pe 27 noiembrie.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult