Nicolae Ciucă, la Chișinău: În România există sprijin politic la toate nivelurile pentru accelerarea procesului de integrare a Republicii Moldova în UE
De la domeniul educației, infrastructurii, securității, dar și în calea aderării la Uniunea Europeană, România a demonstrat că este alături de Republica Moldova și de cetățenii ei. Declarațiile au fost făcute de premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, după întrevederea cu omologul său român Nicolae Ciucă. La rândul său, oficialul de la București a remarcat că România va continua să sprijine dezvoltarea capitalului uman din Republica Moldova.
„Datorită susținerii și ajutorului din partea României, Uniunii Europene și a statelor membre, am reușit să trecem cu bine de iarnă. Reconfirm cetățenilor, nu suntem singuri, suntem parte a unei familii de prieteni pe care putem conta întotdeauna. România este avocatul nostru în toate instituțiile europene, astfel noi putem avansa în parcursul nostru european în pofida provocărilor de securitate generate războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Reușim să ne coordonăm rapid și eficient cu Bucureștiul pe dosarele de interes reciproc în spiritul solidarității și relației speciale în care împărtășim trecutul, gestionăm prezentul și construim viitorul”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul Nicolae Ciucă a remarcat că în România există sprijin politic la toate nivelurile pentru accelerarea procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. „(...) prin asistență concretă sub formă de asistență financiară nerambursabilă, prin furnizarea de energie electrică, prin alocări de păcură și alte produse energetice, prin valorificarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, prin transfer de experiență și desigur prin transfer de orice alte forme de sprijin așa cum am convenit astăzi. Vedem deopotrivă aceeași și abordare sinceră din partea Republicii Moldova, față de întărirea relațiilor firești, profunde, între București și Chișinău”, a mai spus Nicolae Ciucă.
În cadrul întrevederii, șefii Cabinetelor de miniștri din România și Republica Moldova au convenit și acțiunile comune de perspectivă în implementarea Programului Național pentru următorii trei ani privind învățarea limbii române de către minoritățile etnice din Republica Moldova, inclusiv pentru populația adultă.
„România va continua să susțină dezvoltarea capitalului uman al Republicii Moldova prin acordarea de burse de studii în universitățile românești pentru toate programele de studii și la toate nivelurile educaționale și am convenit în cadrul ședinței de astăzi să identificăm acele domenii și sectoare cu potențial și oportunități de ambele părți astfel încât acolo să asigurăm finanțarea și concentrarea pentru a ne asigura că acele sectoare într-adevăr se dezvoltă prin contribuție bilaterală”, a declarat premierul de la București.
Dorin Recean și Nicolae Ciucă au vorbit și despre extinderea relațiilor economice, creșterea schimburilor comerciale.
„Identificăm mai multe oportunități pentru investiții comerț, dezvoltarea de proiecte comune. Sectoarele vizate sunt energia, tehnologiile informaționale, telecomunicațiile, serviciile financiar-bancare, integrarea piețelor de capital, turismul”, a punctat Nicolae Ciucă.
„Schimburile comerciale vor fi facilitate de extinderea infrastructurii de interconectare. Suntem determinați să dezvoltăm infrastructura podurilor peste Prut. Vom îmbunătăți interconectivitatea transfrontalieră. În luna mai, lansăm circulația pe podul de pontoane Leova-Bumbăta”, a remarcat Dorin Recean.
Totodată oficialul de la Chișinău a vorbit și despre proiectele sprijinite de România prin care „condițiile de viață ale cetățenilor moldoveni devin mai bune.” Este vorba de burse pentru elevi și studenți, serviciile SMURD, modernizarea a sute de grădinițe, donații de microbuze școlare, renovarea clădirilor din patrimoniul nostru cultural, furnizarea resurselor energetice, asigurarea accesului la depozitele de gaze naturale și deschiderea fără precedent pentru asigurarea prosperității, dar și a securității naționale.
Amintim că pe 1 martie, premierul Dorin Recean a fost în vizită în România, autoritățile române reconfirmând sprijinul ferm pentru Republica Moldova.