Politic

Cipru a preluat Președinția UE. Maia Sandu: „Privim cu speranță și încredere spre lunile care urmează”

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare Ciprului cu ocazia preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. Șefa statului a adresat urări și președintelui Nikos Christodoulides, exprimându-și încrederea că următoarele luni vor aduce decizii importante pentru consolidarea Uniunii Europene și a stabilității regionale.

Privim cu speranță și încredere spre lunile care urmează”, se menționează în mesaj.

Totodată, Maia Sandu a mulțumit Danemarcei pentru leadershipul și dedicarea demonstrată în cele șase luni în care a deținut Președinția Consiliului UE, apreciind contribuția acesteia la avansarea agendei europene.

Cipru a preluat, începând de joi, 1 ianuarie, președinția Consiliului Uniunii Europene, funcție exercitată prin rotație de statele membre pentru mandate de câte șase luni. Mandatul cipriot se desfășoară în perioada ianuarie–iunie 2026 și urmează celui deținut de Danemarca.

Pe durata acestei perioade, autoritățile de la Nicosia vor coordona reuniunile Consiliului UE la nivel ministerial și vor avea rol de mediator în negocierile dintre cele 27 de state membre.

Președinția Consiliului UE are atribuții de coordonare a agendei legislative, de facilitare a dialogului între statele membre și de reprezentare a Consiliului în relația cu celelalte instituții europene. Statul care deține mandatul nu stabilește unilateral politicile Uniunii, dar are un rol central în avansarea dosarelor aflate în lucru și în gestionarea compromisurilor politice.

Agenda europeană din prima jumătate a anului 2026 va include mai multe dosare considerate sensibile. Printre acestea se află reformele destinate creșterii competitivității economiei europene, continuarea sprijinului pentru Ucraina în contextul războiului declanșat de Rusia și adoptarea unor noi măsuri privind migrația nereglementată.

Unul dintre cele mai dificile dosare care vor fi gestionate de președinția cipriotă este negocierea viitorului buget pe termen lung al Uniunii Europene. Discuțiile privind cadrul financiar multianual sunt programate într-un context marcat de presiuni bugetare crescute, de nevoia finanțării priorităților de securitate și de costurile tranziției economice și energetice.

Pe parcursul mandatului cipriot, mai multe proiecte legislative aflate deja în procedură vor necesita continuarea negocierilor între Consiliu, Parlamentul European și Comisia Europeană. Rolul președinției Consiliului va fi acela de a menține echilibrul între interesele statelor membre și pozițiile celorlalte instituții europene, în vederea avansării sau finalizării dosarelor.

Extinderea UE - prioritate a mandatului cipriot

Extinderea Uniunii Europene reprezintă una dintre prioritățile de top ale mandatului cipriot. Mesajul a fost transmis de E.S. Christina Rafti, ambasadoare și reprezentantă permanentă a Ciprului pe lângă UE, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii, organizate de Asociația Presei Independente, la Bruxelles.

Potrivit diplomatei, președinția Ciprului a fost ghidată de „principiile continuității și coerenței”, în contextul provocărilor geopolitice și geoeconomice cu care s-a confruntat Uniunea Europeană. Prioritățile oficiale ale mandatului au fost prezentate pe 21 decembrie 2025, de președintele Ciprului, Nikos Christodoulides.

Extinderea a fost, de asemenea, o prioritate de top pentru Cipru. Am lucrat pentru progresul atât al Ucrainei, cât și al Republicii Moldova, precum și al Balcanilor de Vest”, a declarat Christina Rafti pentru Moldova 1.

Cipru susține „o agendă de extindere credibilă și ambițioasă a Uniunii Europene” – una care demonstrează că promisiunea europeană rămâne vie pentru statele care muncesc pentru ea. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la întrevederea cu omologul său Nikos Christodoulides, în cadrul vizitei la Nicosia pe 12 decembrie.

Șefa statului a subliniat că pentru Republica Moldova integrarea europeană este nu doar un obiectiv politic, ci și un proiect național, esențial pentru viitorul țării.

Președinta a mai remarcat că Cipru înțelege mai bine decât multe alte state ce înseamnă construirea rezilienței, apărarea suveranității și bazarea pe forța unității europene, experiență relevantă și pentru Republica Moldova, care se confruntă cu provocări similare.

Cipru va exercita președinția Consiliului UE sub motto-ul „O Uniune autonomă. Deschisă către lume”, care reflectă accentul pus pe consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, concomitent cu menținerea cooperării internaționale.

Republica Cipru este stat membru al UE de 21 de ani.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult