Sărbători cu probleme: 11 persoane s-au intoxicat cu alcool în noaptea dintre ani

Au sărbătorit din plin, iar efectele nu au întârziat să apară: 11 persoane au ajuns la spital intoxicate cu alcool, după petrecerile din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. În aceeași perioadă, câte șase persoane s-au intoxicat cu medicamente și monoxid de carbon, iar alte trei - cu droguri.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a înregistrat, în ultimele 48 de ore, 4.926 de solicitări, dintre care 766 au vizat copii.
După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești, 1.754 de pacienți, inclusiv 398 copii, au fost transportați la spital.
Cele mai multe solicitări ale ambulanței sau 1.040 au ținut de probleme cardiovasculare, 978 - respiratorii, inclusiv 531 de infecții respiratorii virale acute, iar 532 - neurologice, inclusiv 45 de accidente vasculare cerebrale.
De asemenea, ambulanțele au intervenit pentru a acorda ajutor pentru 39 de persoane cu urgențe infecțioase și pentru 32 de persoane care au suferit diverse traumatisme.
În ultimele două zile, intervenția ambulanței a fost necesară și în urma a 24 de accidente rutiere. Medicii au transportat la spital 25 de pacienți, dintre care șapte erau copii.
CNAMUP mai raportează șapte cazuri de arsuri, trei hipotermii, două mușcături de animale și un caz de degerături, înregistrate în noaptea dintre ani.