Sabalenka a cucerit primul său trofeu din 2026! Tenismena a câștigat turneul WTA din orașul australian Brisbane

Arina Sabalenka, tenismena ce evoluează sub steag neutru, a câștigat turneul WTA din orașul australian Brisbane. Sabalenka a învins-o în finală pe ucraineanca Marta Kostiuk în două seturi, scor 6:4, 6:3. În acest fel, liderul clasamentului mondial al tenisului feminin și-a apărat trofeul cucerit anul trecut.
Sabalenka nu a pierdut nici măcar un singur set în cele 5 partide jucate la această ediție a turneului de la Brisbane, unde le-a eliminat pe rând pe Cristina Bucșă, Sorana Cîrstea, Madison Keys și Karolina Muchova.
La rândul ei, o altă tenismenă cu pretenții, ucraineanca Elina Svitolina, la fel, a început anul cu un trofeu cucerit! Ea a câștigat turneul WTA de la Auckland, din Noua Zeelandă. Svitolina a învins-o în finală pe chinezoaica Xinyu Wang în două seturi cu scorul de 6:4, 7:6. Ucraineanca, care în prezent este pe locul 13 în clasamentul mondial, a cucerit, în acest mod, al 19-lea titlu din carieră.
Chinezoaica Wang a fost la un pas de cea mai mare performanță a carierei în proba de simplu. Până acum, ea are în palmares 4 titluri, toate - la dublu feminin, unul dintre ele - de Mare Șlem, cucerit în 2024 la Roland Garros, alături de compatrioata sa Hsieh Su-wei.
Cele mai bune tenismene ale lumii se pregătesc de startul primului turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open. Competiția va debuta în data de 18 ianuarie și va dura până în prima zi a lunii februarie.