Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Cei mai afectați sunt copiii
Numărul virozelor și cel al infecțiilor respiratorii acute sunt în creștere de la o săptămână la alta. Potrivit datelor oficiale, doar săptămâna trecută, au fost înregistrate peste trei mii de cazuri, iar cei mai mulți sunt copii.

Din acest motiv unele secții din spitalele din Republica Moldova sunt suprasolicitate.
La spitalul raional din Soroca, secția de pediatrie este arhilipină. Aici sunt internați 32 de copii cu vârsta între 0 și 15 ani. Majoritatea sunt diagnosticați cu viroze sezoniere, care afectează cel mai mult micuții.
„Am nimerit în spital in stare grava dar acum suntem mai bine , avea tuse foarte mare”, spune un părinte. „Copilul de la grădiniță o venit cu viroza și acest micuț era fără simptome. Am nimerit la policlinică pentru control verificat, dar am ajuns în spital și avea doar mucușori, fără tuse fără febra, dar când l-a ascultat medicul era situația gravă”, spune alt părinte. „Am ajuns cu o tuse acută acum ne simtim mai bine și speram degrabă sa ne ducem acasă”, spune o mamă.
Specialiștii spun că numărul pacienților este de două ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
„În ultimul timp a crescut numărul copiilor internați în secția de pediatrie, numarul încă este în creștere și la moment sunt 32 de copii cu vârsta de până la cinci ani, dar avem și mai mari. Săptămînal examinăm pacienții la gripă, dar până la moment nu avem niciun caz înregistrat”, declară medicul pediatru Silvia Tăietu.
Medicii îndeamnă părinții să se adreseze la medic la primele simptome pentru a evita complicațiile.
Pacienților aflați în grupul de risc li se recomandă vaccinul antigripal. Serul este disponibil în toate policlinicile din țară.